https://ro.wikipedia.org/wiki/Religia_egiptean%C4%83_antic%C4%83
Religia egipteană antică
Religia egiptenilor din perioada antică a fost o religie politeistă prin excelență. Zeii egiptenilor antici au fost numeroși, numărul exact n-a fost încă determinat. Mulți dintre zei erau proslăviți doar într-o anumită zonă sau într-un anumit oraș.
Conform credinței, zeii fuseseră creați de către Demiurg, primul zeu. Paradoxal, se credea că fiecare zeu a fost plăsmuit după chipul omului. Mitologia egipteană a conceput o teorie complexă a componenței ființelor, fie că sunt ele oameni sau zei. Există trei elemente care îi compun: ankh, ka și ba. Ankh-ul este forța divină, spiritul lui Ra, expresia deplină a luminii.
La origine numai zeii puteau să aibă akh-ul, însă, ulterior, și muritorii puteau să o dobândească. Ka-ul este născut din răsuflarea creatorului și reprezintă caracterul, personalitatea individului, chiar un alter-ego al acestuia. Într-un fel, acesta reprezintă rezervorul forțelor sale vitale. Ka-ul nu dispare în momentul morții, având o existență independentă de trup. El supraviețuiește mereu într-un suport terestru precum o statuie, o pictură sau cadavrul mumificat. Un alt principiu spiritual este ba care semnifică energia deplasării, o forță invizibilă ce trăiește independent în corp și poate călători în alte lumi. Datorită ba-ului, morții își îndeplinesc transformarea în lumea de dincolo.
Zeii Egiptului Antic[modificare | modificare sursă]
Unele zeități se bucurau totuși de o înaltă considerație în întreg Egiptul: Ptah, zeul creator, Ra, zeul Soarelui, Shu, zeul aerului, Nut, zeița cerului, Geb, zeul Pământului, Hathor, zeița iubirii și a muzicii, Min, zeul fertilității, Isis, soția și mama care se îngrijește cu credință, Montu, zeul victoriei, Thot, zeul științei și al înțelepciunii, Horus, stăpânul cerului și zeu al monarhiei, Amon-Ra, zeul originar, sau Osiris, stăpânul imperiului subpământean. Amon-Ra este cea mai renumită zeitate din pleiada de zei a Egiptului. La început zeu al aerului, al vântului și al luntrașilor, Amon devine zeu de stat la Teba și este asimilat cu Ra, zeul Soarelui la Heliopolis. Amon este zeul local al Tebei, considerat divinitate a aerului sau a fecundității.
Egal cu zeul Amon-Ra, este zeul Osiris. Odată cu trecerea timpului, Osiris devine mult mai iubit și mai venerat de către supușii egipteni, punându-l într-un con de umbră pe Amon-Ra. Osiris este zeul lumii de apoi, al tărâmului morților, dar este și zeul vegetației. Mai presus de toate acestea, Osiris este zeul egiptean suprem, zeul zeilor, cel care impune toate obiceiurile și legile de pe pământ, dar și în lumea de apoi. Îi are ca părinți pe zeița Nut(Cerul) și pe zeul Geb (Pământul), iar ca frați pe Isis, Neftis, Seth si Horus
Toți acești zei apăreau în diferite ipostaze: de om, de animal sau ca o plăsmuire cu trup de om și cap de animal, ei erau recunoscuți și în ființele și obiectele acestei lumi. Astfel, Amon se înfățișa și sub forma unui berbec sau a unei gâște, Horus ca șoim, Thot ca ibis, Montu ca taur, Hathor ca vacă sau ca pom, Nut ca boltă cerească sau Ra ca soare. Animalele care îi reprezentau pe zei deveneau și ele divine, într-un anume fel. De aceea erau și acestea venerate, mumificate și îngropate în cimitirele pentru animale, cu tot ceremonialul. Adorarea animalelor sacre a sporit tot mai mult în decursul vremii.
Apis reprezintă unul dintre numeroasele animale venerate în Egiptul Antic. Apis este taurul sacru al egiptenilor. Este zeul forței și al fecundității și apare sub forma unui taur căruia i se acordă onoruri divine.
Și pisicile erau considerate animale sacre de către egipteni. Zeița cu cap de pisică a egiptenilor era Bastet. Mai era supranumită și ochiul lui Ra, fiind considerată zeița muncii, a bucuriei, stăpâna căminului și protectoarea nașterilor. Zeița întruchipează feminitatea, manifestând blândețe, seninătate, dar, ca orice pisică, aceasta poate să fie și vicleană și combativă, transformându-se într-o adevărată leoaică în fața dușmanilor săi.
Egiptenii antici venerau deci o mulțime de zeități, dar și un zeu atotputernic, unic. Zeii mai puțin importanți erau reprezentați și venerați în tot Egiptul, dar zeul unic era invocat în mod special în rugăciunile lor.
Reforme în religia egipteană[modificare | modificare sursă]
A fost o perioadă în timpul Egiptului Antic în care întreaga religie a fost reformată într-un mod radical. Reformatorul a fost nimeni altul decât Akhenaton care a șocat la acea vreme întregul popor egiptean prin introducerea unei religii monoteiste în locul venerării tuturor zeilor de până atunci. Într-o perioadă în care omenirea era de religie politeistă, Aton este primul zeu din istoria omenirii căruia i se închină toată lumea. El a fost un zeu unic suprem prin excelență. Nu numai că mulți au renunțat la religia politeistă pentru a i se închina numai lui, dar religia sa permitea ca oricine să o poată adopta, neexistând restricții. Este reprezentat sub forma soarelui, însă nu a soarelui la care egiptenii se închinau până atunci. Acest soare strălucea și îmbia cu razele lui pe absolut toți locuitorii regatului său, dar și pe locuitorii regatelor ce se întindeau dincolo de granițele cetății.
Vezi și[modificare | modificare sursă]
Religia egipteană veche
| Parte dintr- o serie pe |
| Religia egipteană veche |
|---|
 |
 Portalul Egiptului Antic |
| Parte dintr- o serie pe |
| Religiile din Orientul Apropiat antic |
|---|
Religia egipteană antică era un sistem complex de credințe și ritualuri politeiste care formau o parte integrantă a culturii egiptene antice . S-a axat pe interacțiunile egiptenilor cu multe zeități despre care se crede că sunt prezente și care controlează lumea. Ritualuri precum rugăciunea și jertfele erau oferite zeilor pentru a-și câștiga favoarea. Practica religioasă formală s-a centrat pe faraoni , conducătorii Egiptului, care credeau că posedă puteri divine în virtutea pozițiilor lor. Aceștia au acționat ca intermediari între poporul lor și zei și au fost obligați să-i susțină pe zei prin ritualuri și ofrande, astfel încât să poată menține Ma'at , ordinea cosmosului., și respinge Isfet , care a fost haos. Statul a dedicat resurse enorme ritualurilor religioase și construcției de temple .
Indivizii ar putea interacționa cu zeii în scopuri proprii, apelând la ajutor prin rugăciune sau obligându-i pe zei să acționeze prin magie. Aceste practici erau distincte, dar strâns legate de ritualurile și instituțiile formale. Tradiția religioasă populară a devenit mai importantă pe parcursul istoriei egiptene pe măsură ce statutul faraonului a scăzut. Credința egipteană în viața de apoi și importanța practicilor funerare este evidentă în marile eforturi depuse pentru a asigura supraviețuirea sufletelor lor după moarte - prin furnizarea de morminte, bunuri funerare și ofrande pentru a păstra trupurile și spiritele defunctului.
Religia și-a avut rădăcinile în preistoria Egiptului și a durat 3.500 de ani. Detaliile credinței religioase s-au schimbat în timp, pe măsură ce importanța anumitor zei a crescut și a scăzut, iar relațiile lor complicate s-au schimbat. În diferite momente, anumiți zei au devenit preeminenți asupra celorlalți, inclusiv zeul soarelui Ra , zeul creator Amun și zeița mamă Isis . Pentru o scurtă perioadă, în teologia promulgată de faraonul Akhenaton , un singur zeu, Aten , a înlocuit panteonul tradițional. Religia și mitologia egipteană antică a lăsat în urmă multe scrieri și monumente, alături de influențe semnificative asupra culturilor antice și moderne.
Credințe [ editați ]
Credințele și ritualurile denumite acum „vechea religie egipteană” erau parte integrantă a fiecărui aspect al culturii egiptene. Limba egipteană nu poseda niciun termen care să corespundă conceptului european modern de religie. Religia egipteană antică consta dintr-un set vast și diferit de credințe și practici, legate de concentrarea lor comună asupra interacțiunii dintre lumea oamenilor și lumea divinului. Caracteristicile zeilor care au populat tărâmul divin erau indisolubil legate de înțelegerea egiptenilor asupra proprietăților lumii în care trăiau. [1]
Zeități [ editați ]
Egiptenii credeau că fenomenele naturii erau forțe divine în sine. [2] Aceste forțe îndumnezeite includeau elementele, caracteristicile animalelor sau forțele abstracte. Egiptenii credeau într-un panteon de zei, care erau implicați în toate aspectele naturii și ale societății umane. Practicile lor religioase erau eforturi pentru susținerea și calmarea acestor fenomene și transformarea lor în avantajul uman. [3] Acest politeistsistemul era foarte complex, deoarece se credea că unele zeități existau în multe manifestări diferite, iar unele aveau mai multe roluri mitologice. În schimb, multe forțe naturale, cum ar fi soarele, au fost asociate cu mai multe zeități. Panteonul divers a variat de la zei cu roluri vitale în univers până la zeități minore sau „demoni” cu funcții foarte limitate sau localizate. [4] Ar putea include zei adoptați din culturi străine și, uneori, oameni: se credea că faraonii decedați erau divini și, ocazional, oamenii de rând distinși, precum Imhotep , deveneau și ei zeificați. [5]
Înfățișarea zeilor în artă nu a fost concepută ca reprezentare literală a modului în care zeii ar putea apărea dacă ar fi vizibili, întrucât adevăratele naturi ale zeilor erau considerate misterioase. În schimb, aceste reprezentări au dat forme recunoscute zeităților abstracte prin utilizarea imaginilor simbolice pentru a indica rolul fiecărui zeu în natură. [6] Această iconografie nu a fost fixată și mulți zei puteau fi descriși sub mai multe forme. [7]
Mulți zei au fost asociați cu anumite regiuni din Egipt, unde cultele lor erau cele mai importante. Cu toate acestea, aceste asociații s-au schimbat în timp și nu au însemnat că zeul asociat cu un loc își are originea acolo. De exemplu, zeul Montu a fost patronul inițial al orașului Teba . Cu toate acestea, pe parcursul Regatului Mijlociu , el a fost deplasat în acest rol de Amun , care ar fi putut apărea în altă parte. Popularitatea națională și importanța zeilor individuali au fluctuat într-un mod similar. [8]
Zeitățile aveau relații complexe, care reflectau parțial interacțiunea forțelor pe care le reprezentau. Egiptenii au grupat adesea zei împreună pentru a reflecta aceste relații. Una dintre cele mai frecvente combinații a fost o triadă de familie formată dintr-un tată, mamă și copil, care erau venerați împreună. Unele grupuri au avut o importanță largă. Un astfel de grup, Ennead , a adunat nouă zeități într-un sistem teologic care era implicat în zonele mitologice ale creației, regatului și viața de apoi. [9]
Relațiile dintre zeități ar putea fi exprimate și în procesul de sincretism , în care doi sau mai mulți zei diferiți au fost legați pentru a forma o zeitate compusă. Acest proces a fost o recunoaștere a prezenței unui zeu „în” altul atunci când al doilea zeu a preluat un rol aparținând primului. Aceste legături între zeități erau fluide și nu reprezentau fuziunea permanentă a doi zei într-un singur; prin urmare, unii zei ar putea dezvolta conexiuni sincretice multiple. [10] Uneori, sincretismul combina zeități cu caracteristici foarte asemănătoare. Alteori s-a alăturat zeilor cu naturi foarte diferite, ca atunci când Amun, zeul puterii ascunse, era legat de Ra, zeul soarelui. Zeul rezultat, Amun-Ra, a unit astfel puterea care stătea în spatele tuturor lucrurilor cu cea mai mare și mai vizibilă forță din natură. [11]
Multe zeități ar putea primi epitete care par să indice că erau mai mari decât orice alt zeu, sugerând un fel de unitate dincolo de multitudinea forțelor naturale. Acest lucru este valabil mai ales pentru câțiva zei care, în diferite puncte, au ajuns la o importanță supremă în religia egipteană. Acestea includeau patronul regal Horus, zeul soarelui Ra și zeița mamă Isis. [12] În timpul Noului Regat (c. 1550–1070 î.Hr.) Amun a deținut această poziție. Teologia perioadei a descris în detaliu prezența lui Amun și stăpânește asupra tuturor lucrurilor, astfel încât el, mai mult decât orice altă zeitate, a întruchipat puterea atotcuprinzătoare a divinului. [13]
Cosmologie [ editați ]
Concepția egipteană a universului s-a centrat pe Ma'at , un cuvânt care cuprinde mai multe concepte în limba engleză, inclusiv „adevăr”, „dreptate” și „ordine”. A fost ordinea eternă fixă a universului, atât în cosmos, cât și în societatea umană, și a fost adesea personificată ca o zeiță. A existat de la crearea lumii și fără ea lumea și-ar pierde coeziunea. În credința egipteană, Ma'at era în mod constant amenințat de forțele dezordinii, astfel încât toată societatea era obligată să o mențină. La nivel uman, aceasta însemna că toți membrii societății ar trebui să coopereze și să coexiste; la nivel cosmic însemna că toate forțele naturii - zeii - ar trebui să continue să funcționeze în echilibru. [14]Acest ultim scop a fost esențial pentru religia egipteană. Egiptenii au căutat să-l mențină pe Ma'at în cosmos prin susținerea zeilor prin ofrande și prin efectuarea de ritualuri care au evitat dezordinea și au perpetuat ciclurile naturii. [15] [16]
Cea mai importantă parte a viziunii egiptene asupra cosmosului a fost concepția timpului, care era foarte preocupată de menținerea lui Ma'at . De-a lungul trecerii liniare a timpului, a reapărut un model ciclic, în care Ma'at a fost reînnoit de evenimente periodice care au ecou creației originale. Printre aceste evenimente s-au numărat inundația anuală a Nilului și succesiunea de la un rege la altul, dar cea mai importantă a fost călătoria zilnică a zeului soarelui Ra. [17] [18]
Când se gândeau la forma cosmosului, egiptenii vedeau pământul ca pe o întindere plană de pământ, personificată de zeul Geb , peste care se arcuia zeița cerului Nut . Cei doi au fost separați de Shu , zeul aerului. Sub pământ se întindea o lume interlopă și un subter paralel , iar dincolo de ceruri se întindea întinderea infinită a lui Nu , haosul care existase înainte de creație. [19] [20] Egiptenii credeau, de asemenea, într-un loc numit Duat, o regiune misterioasă asociată cu moartea și renașterea, care ar fi putut zace în lumea interlopă sau pe cer. În fiecare zi, Ra a călătorit peste pământ peste partea inferioară a cerului, iar noaptea a trecut prin Duat pentru a renaște în zori. [21]
În credința egipteană, acest cosmos era locuit de trei tipuri de ființe simțitoare: unul era zeii; un altul erau spiritele oamenilor decedați, care existau pe tărâmul divin și posedau multe dintre abilitățile zeilor; oamenii vii erau a treia categorie, iar cel mai important dintre ei era faraonul, care făcea legătura între tărâmurile umane și divine. [22]
Regat [ edit ]
Egiptologii au dezbătut multă vreme gradul în care faraonul era considerat zeu. Se pare cel mai probabil că egiptenii au văzut autoritatea regală în sine ca o forță divină. Prin urmare, deși egiptenii au recunoscut că faraonul era uman și supus slăbiciunii umane, l-au privit simultan ca pe un zeu, pentru că puterea divină a regatului era întrupată în el. Prin urmare, el a acționat ca intermediar între poporul Egiptului și zei. [23] El a fost esențial pentru susținerea lui Ma'at , atât prin menținerea dreptății și armoniei în societatea umană, cât și prin susținerea zeilor cu temple și ofrande. Din aceste motive, el a supravegheat toată activitatea religioasă de stat. [24] Cu toate acestea, influența și prestigiul real al faraonului ar putea diferi de portretizarea sa din scrierile și descrierile oficiale, iar începând cu sfârșitul Noului Regat, importanța sa religioasă a scăzut drastic. [25] [26]
Regele a fost, de asemenea, asociat cu multe zeități specifice. El a fost identificat direct cu Horus , care reprezenta regatul însuși și a fost văzut ca fiul lui Ra, care a condus și a reglementat natura așa cum a condus faraonul și a reglementat societatea. Prin Noul Regat el a fost asociat și cu Amon, forța supremă din cosmos. [27] La moartea sa, regele a devenit pe deplin zeificat. În această stare, el a fost identificat direct cu Ra și a fost asociat și cu Osiris , zeul morții și al renașterii și tatăl mitologic al lui Horus. [28] Multe temple mortuare erau dedicate închinării faraonilor decedați ca zei. [16]
Viața de apoi [ edita ]
Egiptenii aveau credințe elaborate despre moarte și viața de apoi. Ei credeau că oamenii posedă un ka , sau forța vieții, care a lăsat corpul în punctul morții. În viață, ka-ul și-a primit hrana din alimente și băuturi, așa că s-a crezut că, pentru a suporta după moarte, ka-ul trebuie să continue să primească ofrande de alimente, a căror esență spirituală ar putea să le consume în continuare. Fiecare persoană avea, de asemenea, un ba , setul de caracteristici spirituale unice pentru fiecare individ. [29] Spre deosebire de ka , ba a rămas atașat de corp după moarte. Ritualurile funerare egiptene au fost destinate să elibereze badin corp, astfel încât să se poată mișca liber și să-l reîntregească cu ka, astfel încât să poată trăi ca un akh . Cu toate acestea, era de asemenea important ca trupul decedatului să fie păstrat, deoarece egiptenii credeau că ba se întorcea în corpul său în fiecare seară pentru a primi o viață nouă, înainte de a apărea dimineața ca akh . [30]
În vremurile timpurii, faraonul decedat se credea că urcă spre cer și locuiește printre stele . [31] Pe parcursul Vechiului Regat (c. 2686-2181 î.Hr.), totuși, el a devenit mai strâns asociat cu renașterea zilnică a zeului soarelui Ra și cu conducătorul interlop Osiris, pe măsură ce acele zeități au devenit mai importante. [32]
În convingerile complet dezvoltate ale vieții de apoi ale Noului Regat, sufletul a trebuit să evite o varietate de pericole supranaturale în Duat, înainte de a fi supus unei judecăți finale, cunoscută sub numele de „Cântărirea inimii”, efectuată de Osiris și de evaluatorii Maat . În această judecată, zeii au comparat acțiunile decedatului în viață (simbolizate de inimă) cu pene ale lui Maat, pentru a determina dacă el sau ea s-a comportat în conformitate cu Maat. Dacă decedatul a fost judecat demn, ka și ba au fost unite într-un akh . [33] Câteva credințe au coexistat despre akhdestinatia lui. Adesea, morții locuiau în tărâmul lui Osiris, un ținut luxuriant și plăcut din lumea interlopă. [34] Viziunea solară a vieții de apoi, în care sufletul decedat călătorea cu Ra în călătoria sa zilnică, era încă în primul rând asociată cu regalitatea, dar se putea extinde și la alte persoane. Pe parcursul Regatelor Mijlocii și Noilor, noțiunea că akh-ul ar putea călători și în lumea celor vii și, într-o anumită măsură, să afecteze în mod magic evenimentele de acolo, a devenit din ce în ce mai răspândită. [35]
Atenism [ editați ]
În timpul Noului Regat, faraonul Akhenaton a abolit închinarea oficială a altor zei în favoarea discului solar Aten . Aceasta este adesea văzută ca prima instanță a adevăratului monoteism din istorie, deși detaliile teologiei ateniste sunt încă neclare și sugestia că ar fi monoteist este contestată. Excluderea tuturor culturilor , cu excepția unui singur, de la închinare a fost o abatere radicală de la tradiția egipteană și unii îl văd pe Akhenaton mai degrabă ca practicant al monolatriei decât al monoteismului [36] [37], deoarece nu a negat în mod activ existența altor zei; el pur și simplu s-a abținut să se închine oricărui cu excepția Atenului. Sub succesorii lui Akhenaton, Egiptul a revenit la religia sa tradițională, iar Akhenaton însuși a ajuns să fie insultat ca eretic.[38] [39]
Scrieri [ editați ]
În timp ce egiptenii nu aveau o scriptură religioasă unificată, ei au produs multe scrieri religioase de diferite tipuri. Împreună, textele disparate oferă o înțelegere extinsă, dar încă incompletă, a practicilor și credințelor religioase egiptene. [40]
Mitologie [ editați ]
Miturile egiptene erau povești metaforice menite să ilustreze și să explice acțiunile și rolurile zeilor în natură. Detaliile evenimentelor pe care le-au relatat s-ar putea schimba pentru a transmite perspective simbolice diferite asupra misterioaselor evenimente divine pe care le-au descris, așa că există multe mituri în versiuni diferite și conflictuale. [42] Narațiunile mitice au fost rareori scrise în întregime și, mai des, textele conțin doar episoade sau aluzii la un mit mai mare. [43] Prin urmare, cunoașterea mitologiei egiptene este derivată mai ales din imnuri care detaliază rolurile zeităților specifice, din texte rituale și magice care descriu acțiuni legate de evenimente mitice și din texte funerare care menționează rolurile multor zeități în viața de apoi. Unele informații sunt furnizate și de aluziile din textele seculare. [40] În cele din urmă, grecii și romanii, cum ar fi Plutarh, au înregistrat unele dintre miturile existente la sfârșitul istoriei egiptene. [44]
Printre miturile egiptene semnificative s-au numărat miturile creației . Conform acestor povești, lumea a apărut ca un spațiu uscat în oceanul primordial al haosului. Deoarece soarele este esențial pentru viața de pe pământ, prima răsărit a lui Ra a marcat momentul acestei apariții. Diferite forme ale mitului descriu procesul de creație în diverse moduri: o transformare a zeului primordial Atum în elementele care formează lumea, ca vorbire creativă a zeului intelectual Ptah și ca un act al puterii ascunse a lui Amon. [45] Indiferent de aceste variații, actul creației a reprezentat stabilirea inițială a lui Ma'at și modelul pentru ciclurile de timp ulterioare. [16]
Cel mai important dintre toate miturile egiptene a fost mitul lui Osiris . [46] Vorbește despre conducătorul divin Osiris, care a fost ucis de fratele său gelos Set , un zeu adesea asociat cu haosul. [47] Sora și soția lui Osiris, Isis, l-au înviat pentru a putea concepe un moștenitor, Horus. Osiris a intrat apoi în lumea interlopă și a devenit conducătorul morților. Odată crescut, Horus a luptat și l-a învins pe Set pentru a deveni el însuși rege. [48] Asocierea lui Set cu haosul și identificarea lui Osiris și Horus ca conducători de drept, au oferit un motiv pentru succesiunea faraonică și i-au descris pe faraoni drept susținătorii ordinii. În același timp, moartea și renașterea lui Osiris au fost legate de ciclul agricol egiptean, în care culturile au crescut în urma inundației Nilului și au oferit un șablon pentru învierea sufletelor umane după moarte. [49]
Un alt motiv mitic important a fost călătoria lui Ra prin Duat în fiecare noapte. În cursul acestei călătorii, Ra s-a întâlnit cu Osiris, care a acționat din nou ca un agent de regenerare, astfel încât viața sa a fost reînnoită. De asemenea, s-a luptat în fiecare noapte cu Apep , un zeu serpentin care reprezenta haosul. Înfrângerea lui Apep și întâlnirea cu Osiris au asigurat răsăritul soarelui în dimineața următoare, un eveniment care a reprezentat renașterea și victoria ordinii asupra haosului. [50]
Textele rituale și magice [ editați ]
Procedurile pentru ritualurile religioase erau scrise frecvent pe papirusuri , care erau folosite ca instrucțiuni pentru cei care îndeplineau ritualul. Aceste texte rituale erau păstrate în principal în bibliotecile templului. Templele în sine sunt, de asemenea, inscripționate cu astfel de texte, adesea însoțite de ilustrații. Spre deosebire de papirusurile rituale, aceste inscripții nu au fost concepute ca instrucțiuni, ci au fost menite să perpetueze simbolic ritualurile chiar dacă, în realitate, oamenii au încetat să le îndeplinească. [51] Textele magice descriu, de asemenea, ritualurile, deși aceste ritualuri făceau parte din vrăjile folosite pentru obiective specifice în viața de zi cu zi. În ciuda scopului lor banal, multe dintre aceste texte au provenit și din bibliotecile templelor și ulterior au fost diseminate în rândul populației generale. [52]
Imnuri și rugăciuni [ editați ]
Egiptenii au produs numeroase rugăciuni și imnuri, scrise sub formă de poezie. Imnurile și rugăciunile urmează o structură similară și se disting în principal prin scopurile pe care le slujesc. Imnurile au fost scrise pentru a lăuda zeități particulare. [53] La fel ca textele rituale, au fost scrise pe papirusuri și pe pereții templului și probabil au fost recitate ca parte a ritualurilor pe care le însoțesc în inscripțiile templului. [54] Majoritatea sunt structurate după o formulă literară setată, concepută pentru a expune natura, aspectele și funcțiile mitologice ale unei zeități date. [53] Ei tind să vorbească mai explicit despre teologia fundamentală decât alte scrieri religioase egiptene și au devenit deosebit de importante în Noul Regat, o perioadă de discurs teologic deosebit de activ.[55] Rugăciunile urmează același tipar general ca și imnurile, dar se adresează zeului relevant într-un mod mai personal, cerând binecuvântări, ajutor sau iertare pentru faptele greșite. Astfel de rugăciuni sunt rare înaintea Noului Regat, indicând faptul că în perioadele anterioare nu se credea posibilă o astfel de interacțiune directă personală cu o zeitate sau cel puțin era mai puțin probabil să fie exprimată în scris. Acestea sunt cunoscute în principal din inscripțiile de pe statui și stele rămase în locurile sacre ca ofrande votive . [56]
Textele funerare [ editați ]
Printre cele mai semnificative și mai conservate scrieri egiptene se numără texte funerare concepute pentru a se asigura că sufletele decedate au ajuns la o viață dincolo plăcută. [57] Cele mai vechi dintre acestea sunt Textele piramidei . Acestea sunt o colecție liberă de sute de vrăji inscripționate pe pereții piramidelor regale din timpul Vechiului Regat, destinate să ofere faraonilor în mod magic mijloacele de a se alătura companiei zeilor în viața de apoi. [58] Vrăjile apar în aranjamente și combinații diferite, și puține dintre ele apar în toate piramidele. [59]
La sfârșitul Vechiului Regat a început să apară în morminte un nou corp de vrăji funerare, care includea materiale din textele piramidei, înscrise în primul rând pe sicrie. Această colecție de scrieri este cunoscută sub numele de Textele sicriului și nu a fost rezervată regalității, ci a apărut în mormintele oficialilor non-regali. [60] În Noul Regat, au apărut mai multe texte funerare noi, dintre care cel mai cunoscut este Cartea morților . Spre deosebire de cărțile anterioare, conține adesea ilustrații extinse sau vinete. [61] Cartea a fost copiată pe papirus și vândută oamenilor de rând pentru a fi așezată în mormintele lor. [62]
Textele Coffin includeau secțiuni cu descrieri detaliate ale lumii interlope și instrucțiuni despre cum să-i depășim pericolele. În Noul Regat, acest material a dat naștere mai multor „cărți ale lumii inferioare”, inclusiv Cartea Porților , Cartea Cavernelor și Amduat . [63] Spre deosebire de colecțiile libere de vrăji, aceste cărți din lumea inferioară sunt reprezentări structurate ale trecerii lui Ra prin Duat și, prin analogie, călătoria sufletului persoanei decedate prin tărâmul morților. Au fost inițial limitate la mormintele faraonice, dar în a treia perioadă intermediară au ajuns să fie utilizate mai mult. [64]
Practici [ editați ]
Templele [ editați ]
Templele au existat de la începutul istoriei egiptene, iar la apogeul civilizației erau prezente în majoritatea orașelor sale. Au inclus atât temple mortuare pentru a servi spiritele faraonilor decedați, cât și temple dedicate zeilor patroni, deși distincția a fost estompată deoarece divinitatea și regatul erau atât de strâns legate. [16]Templele nu erau destinate în primul rând ca locuri de cult de către populația generală, iar oamenii obișnuiți aveau un set complex de practici religioase proprii. În schimb, templele conduse de stat au servit ca case pentru zei, în care imaginile fizice care le serveau drept intermediari erau îngrijite și oferite cu ofrande. Se credea că acest serviciu era necesar pentru susținerea zeilor, astfel încât aceștia să poată menține la rândul lor universul în sine. [65] Astfel, templele erau esențiale pentru societatea egipteană și resurse vaste erau alocate întreținerii lor, incluzând atât donații de la monarhie, cât și proprietăți mari. Faraonii le-au extins adesea ca parte a obligației lor de a onora zeii, astfel încât multe temple au crescut la dimensiuni enorme. [66] Cu toate acestea, nu toți zeii aveau temple dedicate lor, deoarece mulți zei care erau importanți în teologia oficială au primit doar o închinare minimă, iar mulți zei ai gospodăriei au fost în centrul venerației populare mai degrabă decât al ritualului templului. [67]
Cele mai vechi temple egiptene erau structuri mici, impermanente, dar prin Regatele Vechi și Mijlocii proiectele lor au devenit mai elaborate și au fost din ce în ce mai construite din piatră. În Noul Regat, a apărut o structură de bază a templului, care evoluase din elemente comune în templele Regatului Vechi și Mediu. Cu variații, acest plan a fost folosit pentru majoritatea templelor construite de atunci și majoritatea celor care supraviețuiesc astăzi aderă la el. În acest plan standard, templul a fost construit de-a lungul unui proces central care ducea printr-o serie de curți și săli spre sanctuar, care deținea o statuie a zeului templului. Accesul la această parte cea mai sacră a templului era limitat la faraon și la preoții de rang înalt. Călătoria de la intrarea templului în sanctuar a fost văzută ca o călătorie din lumea umană către tărâmul divin,[68] Dincolo de clădirea templului propriu-zis se afla zidul cel mai exterior. Între cele două se aflau numeroase clădiri subsidiare, inclusiv ateliere și spații de depozitare pentru a satisface nevoile templului, și biblioteca unde au fost păstrate scrierile sacre ale templului și înregistrările lumești și care au servit și ca centru de învățare pe o multitudine de subiecte. [69]
Teoretic, era datoria faraonului să efectueze ritualuri în templu, deoarece el era reprezentantul oficial al Egiptului în fața zeilor. În realitate, îndatoririle rituale erau aproape întotdeauna îndeplinite de preoți. În timpul Regatelor Vechi și Mijlocii, nu exista o clasă separată de preoți; în schimb, mulți oficiali guvernamentali au slujit în această calitate timp de câteva luni din an înainte de a reveni la îndatoririle lor seculare. Doar în Noul Regat s-a răspândit preoția profesională, deși majoritatea preoților de rang inferior erau încă cu fracțiune de normă. Toți erau încă angajați de stat, iar faraonul a avut ultimul cuvânt în numirile lor. [70] Cu toate acestea, pe măsură ce bogăția templelor a crescut, influența preoțiilor lor a crescut, până când a rivalizat cu cea a faraonului. În fragmentarea politică aA treia perioadă intermediară (c. 1070–664 î.Hr.), marii preoți din Amon la Karnak au devenit chiar conducătorii efectivi ai Egiptului de Sus . [71] Personalul templului a inclus, de asemenea, mulți oameni, în afară de preoți, cum ar fi muzicieni și cântători în ceremoniile templului. În afara templului se aflau artizani și alți muncitori care ajutau la aprovizionarea nevoilor templului, precum și fermieri care lucrau pe moșiile templului. Toți erau plătiți cu porțiuni din veniturile templului. Templele mari erau, prin urmare, centre foarte importante de activitate economică, angajând uneori mii de oameni. [72]
Ritualuri și festivaluri oficiale [ editați ]
Practica religioasă de stat a inclus atât ritualurile templului implicate în cultul unei zeități, cât și ceremoniile legate de regatul divin. Printre acestea din urmă se numărau ceremoniile de încoronare și festivalul Sed , o reînnoire rituală a forței faraonului care avea loc periodic în timpul domniei sale. [73] Au existat numeroase ritualuri ale templelor, inclusiv rituri care aveau loc în toată țara și rituri limitate la temple singure sau la templele unui singur zeu. Unele au fost efectuate zilnic, în timp ce altele au avut loc anual sau în rare ocazii. [74]Cel mai obișnuit ritual al templului era ceremonia de ofrandă de dimineață, desfășurată zilnic în templele din Egipt. În ea, un preot de rang înalt, sau ocazional faraonul, spăla, unge și îmbrăca în mod elaborat statuia zeului înainte de a-i prezenta ofrande. După aceea, când zeul a consumat esența spirituală a ofrandelor, obiectele în sine au fost luate pentru a fi distribuite între preoți. [73]
Ritualurile sau festivalurile mai puțin frecvente ale templului erau încă numeroase, cu zeci care au loc în fiecare an. Aceste festivaluri implicau adesea acțiuni dincolo de simple ofrande către zei, cum ar fi reconstituirea unor mituri particulare sau distrugerea simbolică a forțelor dezordinii. [75] Majoritatea acestor evenimente au fost probabil sărbătorite doar de preoți și au avut loc doar în interiorul templului. [74] Cu toate acestea, cele mai importante festivaluri ale templelor, precum Festivalul Opetsărbătorit la Karnak, implica de obicei o procesiune care ducea imaginea zeului în afara sanctuarului într-un model de barcă pentru a vizita alte locuri semnificative, cum ar fi templul unei zeități înrudite. Oamenii de rând se adunau pentru a urmări cortegiul și uneori primeau porțiuni din ofrandele neobișnuit de mari date zeilor cu aceste ocazii. [76]
Culte animale [ edita ]
În multe locuri sacre, egiptenii se închinau animalelor individuale despre care credeau că sunt manifestări ale unor zeități particulare. Aceste animale au fost selectate pe baza unor marcaje sacre specifice despre care se credea că indică aptitudinea lor pentru rol. Unele dintre aceste animale de cult și-au păstrat pozițiile pentru tot restul vieții, la fel ca și taurul Apis venerat în Memphis ca manifestare a Ptah. Alte animale au fost selectate pentru perioade mult mai scurte. Aceste culturi au devenit mai populare în timpurile ulterioare și multe temple au început să crească stocuri de astfel de animale din care să aleagă o nouă manifestare divină. [77] O practică separată dezvoltată în a 26-a dinastie, când oamenii au început să mumifice orice membru al unei anumite specii de animale ca ofrandă zeului pe care îl reprezenta specia. Milioane de pisici mumificate , păsări și alte creaturi au fost îngropate la temple care onorau zeitățile egiptene. [78] [79] Adoratorii au plătit preoții unei anumite zeități pentru a obține și mumifica un animal asociat cu zeitatea respectivă, iar mumia a fost plasată într-un cimitir lângă centrul de cult al zeului.
Oracole [ editați ]
Egiptenii foloseau oracole pentru a cere zeilor cunoștințe sau îndrumări. Oracolele egiptene sunt cunoscute în principal din Noul Regat și după aceea, deși probabil au apărut mult mai devreme. Oamenii de toate clasele, inclusiv regele, puneau întrebări despre oracole și, mai ales în sfârșitul Regatului Nou, răspunsurile lor puteau fi folosite pentru a soluționa litigiile legale sau pentru a informa deciziile regale. [80]Cel mai obișnuit mijloc de a consulta un oracol a fost de a pune o întrebare imaginii divine în timp ce era purtată într-o procesiune de festival și de a interpreta un răspuns din mișcările barcului. Alte metode includeau interpretarea comportamentului animalelor de cult, tragerea la sorți sau consultarea statuilor prin care aparent vorbea un preot. Mijloacele de a discerne voința zeului au dat o mare influență preoților care au vorbit și au interpretat mesajul zeului. [81]
Religie populară [ editați ]
În timp ce cultele de stat erau menite să păstreze stabilitatea lumii egiptene, indivizii laici aveau propriile practici religioase care se legau mai direct de viața de zi cu zi. [82] Această religie populară a lăsat mai puține dovezi decât cultele oficiale și, deoarece aceste dovezi au fost produse în cea mai mare parte de cea mai bogată porțiune a populației egiptene, este incert în ce măsură reflectă practicile populației în ansamblu. [83]
Practica religioasă populară a inclus ceremonii care marchează tranziții importante în viață. Acestea includu nașterea, din cauza pericolului implicat în proces, și denumirea , deoarece numele a fost considerat a fi o parte crucială a identității unei persoane. Cele mai importante dintre aceste ceremonii au fost cele din jurul morții, pentru că au asigurat supraviețuirea sufletului dincolo de ea. [84] Alte practici religioase au căutat să discearnă voința zeilor sau să caute cunoașterea lor. Acestea includeau interpretarea viselor, care puteau fi văzute ca mesaje din tărâmul divin, și consultarea oracolelor. Oamenii au căutat, de asemenea, să afecteze comportamentul zeilor în beneficiul lor prin ritualuri magice. [85]
De asemenea, egiptenii individuali s-au rugat zeilor și le-au oferit ofrande private. Dovezile acestui tip de evlavie personală sunt rare înaintea Noului Regat. Acest lucru se datorează probabil restricțiilor culturale privind descrierea activității religioase nerealiste, care s-au relaxat în timpul Regatului Mijlociu și al Noilor Regate. Evlavia personală a devenit și mai proeminentă în sfârșitul Noului Regat, când se credea că zeii au intervenit direct în viețile individuale, pedepsind pe cei răi și salvându-i pe evlavioși de dezastru. [56]Templele oficiale erau locuri importante pentru rugăciune și ofrande private, chiar dacă activitățile lor centrale erau închise laicilor. Egiptenii donau frecvent bunuri pentru a fi oferite zeității templului și obiecte inscripționate cu rugăciuni pentru a fi plasate în curțile templului. De multe ori se rugau personal în fața statuilor templului sau în altare puse deoparte pentru folosirea lor. [83] Totuși, pe lângă temple, populația a folosit și capele locale separate, mai mici, dar mai accesibile decât templele formale. Aceste capele erau foarte numeroase și probabil făceau parte din membrii comunității. [86] Și gospodăriile aveau adesea propriile lor mici altar pentru a le oferi zeilor sau rudelor decedate. [87]
Zeitățile invocate în aceste situații au diferit oarecum de cele din centrul cultelor de stat. Multe dintre zeitățile populare importante, precum zeița fertilității Taweret și protectorul de uz casnic Bes , nu aveau temple proprii. Cu toate acestea, mulți alți zei, inclusiv Amun și Osiris, au fost foarte importanți atât în religia populară, cât și în cea oficială. [88] Unii indivizi ar putea fi devotați în mod deosebit unui singur zeu. Adesea au favorizat zeitățile afiliate cu propria lor regiune sau cu rolul lor în viață. Zeul Ptah , de exemplu, a fost deosebit de important în centrul său de cult din Memphis , dar în calitate de patron al meșterilor a primit venerația națională a multora din acea ocupație. [89]
Magie [ editați ]
_Eye_of_Horus_pendant.jpg)
Cuvântul „ magie ” este folosit în mod normal pentru a traduce termenul egiptean heka , ceea ce însemna, după cum spune James P. Allen , „capacitatea de a face lucrurile să se întâmple prin mijloace indirecte”. [90]
Se credea că Heka este un fenomen natural, forța care a fost folosită pentru a crea universul și pe care zeii au folosit-o pentru a-și îndeplini voința. Oamenii puteau să-l folosească și practicile magice erau strâns legate între ele și religia. De fapt, chiar și ritualurile obișnuite efectuate în temple erau considerate magice. [91] De asemenea, indivizii au folosit frecvent tehnici magice în scopuri personale. Deși aceste scopuri ar putea fi dăunătoare celorlalți oameni, nici o formă de magie nu a fost considerată inimică în sine. În schimb, magia a fost privită în primul rând ca o modalitate prin care oamenii pot preveni sau depăși evenimentele negative. [92]
Magia era strâns asociată cu preoția. Deoarece bibliotecile templului conțineau numeroase texte magice, preoților lectori , care au studiat aceste texte, le-au atribuit mari cunoștințe magice . Acești preoți lucrau adesea în afara templelor lor, angajând serviciile lor magice laicilor. Alte profesii foloseau de obicei magia ca parte a muncii lor, inclusiv medici, farmecii scorpionilor și producătorii de amulete magice. Este, de asemenea, posibil ca țărănimea să folosească magia simplă în propriile scopuri, dar pentru că această cunoaștere magică ar fi fost transmisă oral, există dovezi limitate ale acesteia. [93]
Limbajul a fost strâns legat de heka , într-un asemenea grad încât Thoth , zeul scrisului, uneori s-a spus că este inventatorul heka . [94] Prin urmare, magia implica frecvent descântări scrise sau vorbite, deși acestea erau însoțite de obicei de acțiuni rituale. Adesea aceste ritualuri invocau o zeitate adecvată pentru a efectua acțiunea dorită, folosind puterea heka pentru a-l obliga pe zeitate să acționeze. Uneori acest lucru presupunea aruncarea practicantului sau a subiectului unui ritual în rolul unui personaj din mitologie, determinându-l astfel pe zeu să acționeze față de acea persoană așa cum o făcuse în mit.
Ritualurile foloseau, de asemenea , magie simpatică , folosind obiecte despre care se crede că au o asemănare semnificativă din punct de vedere magic cu subiectul ritului. De asemenea, egiptenii foloseau obiecte obișnuite despre care se crede că sunt impregnate de heka proprie, cum ar fi amuletele de protecție magică purtate în număr mare de egiptenii obișnuiți. [95]
Practici funerare [ editați ]
Deoarece a fost considerat necesar pentru supraviețuirea sufletului, conservarea corpului a fost o parte centrală a practicilor funerare egiptene. La început, egiptenii și-au îngropat morții în deșert, unde condițiile aride mumificau corpul în mod natural. Cu toate acestea, în perioada dinastică timpurie, au început să folosească morminte pentru o protecție mai mare, iar corpul a fost izolat de efectul de deshidratare a nisipului și a fost supus degradării naturale. Astfel, egiptenii și-au dezvoltat practicile elaborate de îmbălsămare , în care cadavrul a fost deshidratat artificial și înfășurat pentru a fi pus în sicriul său. [96] Cu toate acestea, calitatea procesului a variat în funcție de cost, iar cei care nu și-au putut permite au fost încă îngropați în morminte din deșert.[97]
Odată ce procesul de mumificare a fost finalizat, mumia a fost transportată de la casa persoanei decedate la mormânt într-o procesiune funerară care a inclus rudele și prietenii săi, împreună cu o varietate de preoți. Înainte de înmormântare, acești preoți au efectuat mai multe ritualuri, inclusiv ceremonia Deschiderii gurii, destinată să restabilească simțurile persoanei moarte și să îi ofere capacitatea de a primi ofrande. Apoi mumia a fost îngropată și mormântul sigilat. [98] Ulterior, rudele sau preoții angajați au oferit jertfe de hrană decedatului într-o capelă mortuară din apropiere, la intervale regulate. De-a lungul timpului, familiile au neglijat în mod inevitabil ofrandele către rudele moarte de mult, astfel că majoritatea cultelor mortuare au durat doar una sau două generații. [99] Cu toate acestea, în timp ce cultul a durat, cei vii au scris uneori scrisori prin care cereau ajutor rudelor decedate, în credința că morții ar putea afecta lumea celor vii, așa cum au făcut-o zeii. [100]
Primele morminte egiptene au fost mastabas , structuri dreptunghiulare din cărămidă unde au fost îngropați regi și nobili. Fiecare dintre ele conținea o cameră de înmormântare subterană și o capelă separată, deasupra solului, pentru ritualuri mortuare. În Vechiul Regat, mastaba s-a dezvoltat în piramidă , care simboliza movila primordială a mitului egiptean. Piramidele erau rezervate regalității și erau însoțite de temple mari mortuare așezate la baza lor. Faraonii din Regatul Mijlociu au continuat să construiască piramide, dar popularitatea mastabelor a scăzut. Din ce în ce mai mult, oamenii de rând cu mijloace suficiente erau îngropați în morminte tăiate în stâncăcu capele mortuare separate în apropiere, o abordare care era mai puțin vulnerabilă la jaful de morminte. La începutul Noului Regat, chiar și faraonii au fost îngropați în astfel de morminte și au continuat să fie folosiți până la declinul religiei în sine. [101]
Mormintele ar putea conține o mare varietate de alte obiecte, inclusiv statui ale defunctului pentru a servi ca înlocuitori ai corpului în cazul în care acesta a fost deteriorat. [102] Deoarece se credea că decedatul va trebui să lucreze în viața de apoi, la fel ca în viață, înmormântările includeau adesea modele mici de oameni care să lucreze în locul decedatului. [103] Jertfele umane găsite în primele morminte regale au fost probabil menite să servească faraonul în viața de apoi. [104]
Mormintele persoanelor mai bogate ar putea conține, de asemenea, mobilier, îmbrăcăminte și alte obiecte de zi cu zi destinate utilizării în viața de apoi, împreună cu amulete și alte obiecte destinate să ofere protecție magică împotriva pericolelor lumii spiritelor. [105] O protecție suplimentară a fost asigurată de textele funerare incluse în înmormântare. Pereții mormântului purtau, de asemenea, lucrări de artă, cum ar fi imagini cu defunctul mâncând alimente despre care se credea că îi permiteau să primească în mod magic hrană chiar și după încetarea ofrandelor mortuare. [106]
Istorie [ editați ]
Perioadele predinastice și dinastice timpurii [ editați ]
Începuturile religiei egiptene se extind în preistorie, deși dovezile pentru acestea provin doar din înregistrările arheologice rare și ambigue. Înmormântările atentă din perioada predinastică implică faptul că oamenii din acea vreme credeau într-o formă a vieții de apoi. În același timp, animalele erau îngropate ritual, o practică care poate reflecta dezvoltarea zeităților zoomorfe, precum cele găsite în religia ulterioară. [107] Dovezile sunt mai puțin clare pentru zei în formă umană și este posibil ca acest tip de zeitate să fi apărut mai încet decât cei în formă de animal. Fiecare regiune a Egiptului a avut inițial propria ei zeitate patronă, dar este probabil ca pe măsură ce aceste mici comunități s-au cucerit sau s-au absorbit reciproc, zeul zonei înfrânte a fost fie încorporat în mitologia celuilalt zeu, fie subsumat în întregime de acesta. Acest lucru a dus la un panteon complex în care unele zeități au rămas doar importante local, în timp ce altele au dezvoltat o semnificație mai universală. [108] [109]
Timpurie Dynastic Perioada a început cu unificarea Egiptului în jurul anului 3000 î.Hr.. Acest eveniment a transformat religia egipteană, deoarece unele zeități au crescut la importanță națională, iar cultul faraonului divin a devenit punctul central al activității religioase. [110] Horus a fost identificat cu regele, iar centrul său de cult din orașul Nekhen din Egiptul de Sus se număra printre cele mai importante locuri religioase ale perioadei. Un alt centru important a fost Abydos , unde primii conducători au construit mari complexe funerare. [111]
Regatele Vechi și Mijlocii [ editați ]
În timpul Vechiului Regat , preoțiile marilor zeități au încercat să organizeze panteonul național complicat în grupuri legate de mitologia lor și venerate într-un singur centru de cult, precum Ennead of Heliopolis , care a legat zeități importante precum Atum , Ra, Osiris. , și Set într-un singur mit al creației. [112] Între timp, piramidele, însoțite de mari complexe de temple mortuare, au înlocuit mastabasca mormintele faraonilor. Spre deosebire de dimensiunile mari ale complexelor piramidale, templele către zei au rămas relativ mici, sugerând că religia oficială din această perioadă a subliniat cultul regelui divin mai mult decât venerarea directă a zeităților. Ritualurile funerare și arhitectura din această perioadă au influențat foarte mult templele și ritualurile mai elaborate folosite în venerarea zeilor în perioadele ulterioare. [113]
La începutul Vechiului Regat, Ra a crescut în influență, iar centrul său de cult din Heliopolis a devenit cel mai important sit religios al națiunii. [114] Prin cea de-a cincea dinastie , Ra era cel mai proeminent zeu din Egipt și dezvoltase legăturile strânse cu regatul și viața de apoi pe care le-a păstrat pentru restul istoriei egiptene. [115] Cam în același timp, Osiris a devenit o zeitate importantă a vieții de apoi. Piramida Texte , prima scrisă în acest moment, reflectă proeminența conceptelor solare și Osirian de viața de apoi, cu toate că ele conțin , de asemenea , resturi de tradiții mult mai vechi. [116] Textele sunt o sursă extrem de importantă pentru înțelegerea teologiei egiptene timpurii. [117]
În secolul 22 î.Hr., Vechiul Regat s-a prăbușit în dezordinea primei perioade intermediare . În cele din urmă, conducătorii din Teba au reunificat națiunea egipteană în Regatul Mijlociu (c. 2055–1650 î.Hr.). Acești faraoni tebani și-au promovat inițial zeul patron Montu la importanță națională, dar în timpul Regatului Mijlociu, el a fost eclipsat de popularitatea în creștere a lui Amon . [118] În acest nou stat egiptean, evlavia personală a devenit mai importantă și a fost exprimată mai liber în scris, o tendință care a continuat în Noul Regat. [119]
Noul Regat [ editați ]
Regatul Mijlociu s-a prăbușit în a doua perioadă intermediară (c. 1650-1550 î.Hr.), dar țara a fost reunită din nou de conducătorii tebani, care au devenit primii faraoni ai Noului Regat . Sub noul regim, Amun a devenit zeul suprem al statului. El a fost sincretizat cu Ra, patronul regatului de multă vreme și templul său de la Karnak din Teba a devenit cel mai important centru religios al Egiptului. Înălțarea lui Amun s-a datorat parțial marii importanțe a Tebei, dar s-a datorat și preoției tot mai profesionale. Discuția lor teologică sofisticată a produs descrieri detaliate ale puterii universale a lui Amon. [120] [121]
Contactul sporit cu popoarele din afara acestei perioade a dus la adoptarea multor zeități din Orientul Apropiat în panteon. În același timp, nubienii subjugați au absorbit credințele religioase egiptene și, în special, l-au adoptat pe Amon ca al lor. [122]
_(Mus%C3%A9e_du_Caire)_(2076972086).jpg)
Ordinea religioasă a Noului Regat a fost întreruptă când Ahenaton a aderat și l-a înlocuit pe Amon cu Atenul ca zeu de stat. În cele din urmă, a eliminat închinarea oficială a celor mai mulți alți zei și a mutat capitala Egiptului într-un oraș nou la Amarna . Această parte a istoriei egiptene, perioada Amarna , este numită după aceasta. Procedând astfel, Akhenaton a revendicat un statut fără precedent: numai el putea să se închine Atenului, iar populația și-a îndreptat închinarea către el. Sistemului atenist îi lipseau mitologiile bine dezvoltate și credințele vieții de apoi, iar Aten părea îndepărtat și impersonal, așa că noua ordine nu atrăgea egiptenii obișnuiți. [123] Astfel, mulți probabil au continuat să se închine zeilor tradiționali în privat. Cu toate acestea, retragerea sprijinului statului pentru celelalte zeități a perturbat grav societatea egipteană. [124] Succesorii lui Akhenaton au restaurat sistemul religios tradițional și, în cele din urmă, au demontat toate monumentele ateniste. [125]
Înainte de Perioada Amarna, religia populară se orientase spre relații mai personale între închinători și zeii lor. Schimbările lui Akhenaton au inversat această tendință, dar odată ce religia tradițională a fost restabilită, a avut loc o reacție negativă. Populația a început să creadă că zeii s-au implicat mult mai direct în viața de zi cu zi. Amun, zeul suprem, a fost văzut din ce în ce mai mult ca arbitrul final al destinului uman, adevăratul conducător al Egiptului. Faraonul era în mod corespunzător mai uman și mai puțin divin. Importanța oracolelor ca mijloc de luare a deciziilor a crescut, la fel și bogăția și influența interpretilor oracolelor, preoția. Aceste tendințe au subminat structura tradițională a societății și au contribuit la ruperea Noului Regat. [126] [127]
Perioade ulterioare [ editați ]
În mileniul I î.Hr., Egiptul a fost semnificativ mai slab decât în vremurile anterioare și, în mai multe perioade, străinii au apucat țara și au preluat poziția de faraon. Importanța faraonului a continuat să scadă, iar accentul pus pe evlavia populară a continuat să crească. Cultele de animale, o formă de cult caracteristic egipteană, au devenit din ce în ce mai populare în această perioadă, posibil ca răspuns la incertitudinea și influența străină a vremii. [128] Isis a devenit mai populară ca zeiță a protecției, magiei și mântuirii personale și a devenit cea mai importantă zeiță din Egipt. [129]
În secolul al IV-lea î.Hr., Egiptul a devenit un regat elenistic sub dinastia ptolemeică (305-30 î.Hr.), care și-a asumat rolul faraonic, menținând religia tradițională și construind sau reconstruind multe temple. Clasa conducătoare greacă a regatului a identificat zeitățile egiptene cu ale lor. [130] Din acest sincretism intercultural a ieșit Serapis , un zeu care a combinat Osiris și Apis cu caracteristicile zeităților grecești și care a devenit foarte popular în rândul populației grecești. Cu toate acestea, în cea mai mare parte cele două sisteme de credințe au rămas separate, iar zeitățile egiptene au rămas egiptene. [131]
Credințele din epoca Ptolemaică s-au schimbat puțin după ce Egiptul a devenit o provincie a Imperiului Roman în 30 î.Hr., regii ptolemeici fiind înlocuiți de împărați îndepărtați. [130] Cultul lui Isis a atras chiar grecii și romanii din afara Egiptului și, în formă elenizată, s-a răspândit în tot imperiul. [132] În Egiptul însuși, pe măsură ce imperiul a slăbit, templele oficiale au căzut în decădere și, fără influența lor centralizatoare, practica religioasă a devenit fragmentată și localizată. Între timp, creștinismul s-a răspândit în Egipt, iar în secolele al III-lea și al IV-lea d.Hr., edictele împăraților creștini și iconoclasmade către creștinii locali au erodat credințele tradiționale. În timp ce a persistat în popor pentru o vreme, religia egipteană a dispărut încet. [133]
Legacy [ editați ]
Religia egipteană a produs templele și mormintele care sunt cele mai durabile monumente ale Egiptului antic, dar a influențat și alte culturi. În timpurile faraonice multe dintre simbolurile sale, cum ar fi sfinxul și discul solar cu aripi , au fost adoptate de alte culturi din Mediterana și Orientul Apropiat, la fel ca unele dintre zeitățile sale, cum ar fi Bes . Unele dintre aceste conexiuni sunt dificil de urmărit. Conceptul grecesc de Elysium ar putea fi derivat din viziunea egipteană a vieții de apoi. [134] În antichitatea târzie, concepția creștină despre Iad a fost cel mai probabil influențată de unele dintre imaginile Duatului. Credințele egiptene au influențat sau au dat naștere mai multor ezotericesisteme de credință dezvoltate de greci și romani, care considerau Egiptul ca o sursă de înțelepciune mistică. Hermetismul , de exemplu, derivă din tradiția cunoștințelor magice secrete asociate cu Thoth . [135]
Timpurile moderne [ editați ]
Urmele credințelor antice au rămas în tradițiile populare egiptene până în vremurile moderne, dar influența sa asupra societăților moderne a crescut foarte mult odată cu campania franceză din Egipt și Siria din 1798 și văzând monumentele și imaginile. Ca urmare, occidentalii au început să studieze credințele egiptene în mod direct, iar motivele religioase egiptene au fost adoptate în arta occidentală. [136] [137] De atunci, religia egipteană a avut o influență semnificativă în cultura populară . Datorită interesului continuu pentru credințele egiptene, la sfârșitul secolului al XX-lea, s-au format mai multe grupuri religioase noi care trec sub termenul general al kemetismului pe baza diferitelor reconstrucții ale religiei egiptene antice. [138]
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu