În vechea religie egipteană Isis era considerată divinitatea universală, stăpână a Cerului şi a Pământului. Acest aspect a fost accentuat în perioada elenistică. Sub influenţa sincretismului religios care se manifesta în epocă Isis a fost asimilată cu Demetra, Hera şi Afrodita din mitologia greacă, cu zeiţa feniciană Astrate şi cu Iştar din religia babiloniană. Isis era zeiţa cu mii de nume; ea reprezenta trecutul, prezentul şi viitorul. De asemenea Isis o întruchipa pe „natura-mamă”, suverana elementelor. Reprezentările o înfăţişează ca pe o sinteză între Hera şi Afrodita. Este înveşmântată într-o tunică de in şi o mantie. Faţa ei poartă amprenta durerii materne, a dragostei şi măreţiei cereşti.
Misterele zeitei Isis aveau loc împreună cu cele ale lui Serapis şi se bazau pe ritualurile din vechiul Egipt. Episodul principal al reprezentaţiei dramatice îl constituia moartea si învierea lui Serapis. Scenele de pantomimă arătau publicului cum Isis, doborâtă de durere, căuta cu disperare rămăşiţele corpului soţului ei; în momentul în care regăsea ţrupul ea îl readucea la viată. Învierea si zdrobirea forţelor răului erau ovaţionate de mulţime.
Scriitorul şi filosoful latin Apuleius care a trăit în secolul al II-lea d.H. a prezentat în romanul fantastic „Metamorfozele” (sau „Măgarul de aur”) un tablou al epocii imperiale, al vieţii culturale şi al credinţelor religioase. Cu această ocazie el a descris ceremonia de iniţiere în misterele lui Isis.
Autorul a relatat aventurile lui Lucius care, dorind să cunoască toate plăcerile vieţii, a luat parte la o experienţă magică; ca urmare a acesteia, el a fost transformat în măgar. Desi în aproape tot romanul personajul principal este Lucius, în abordarea misterelor eroul este însuşi autorul care a istorisit modul în care s-a desfăşurat propria iniţiere. Fiind unul dintre initiaţi el a jurat să nu dezvăluie esentialul ritualului, dar relatările sale au fost suficiente pentru a putea schiţa desfăşurarea solemnităţilor.
Pe scurt, acţiunea romanului este următoarea: Lucius a fost transformat In măgar. Sub această nouă înfăţişare el a participat la cele mai diverse aventuri. În final el a ajuns în Corint şi, reuşind să scape din circul în care se afla, s-a îndreptat către mare pentru a se răcori în ape şi a se odihni pe ţărmuri. El a invocat-o pe marea zeiţă Isis rugând-o să dezlege de blestemul sub care se afla. La scurt timp, Lucius a căzut într-un somn profund; Isis i s-a arătat în toată măreţia. Cu această ocazie Apuleius a descris-o pe zeița Isis. Zeiţa avea părul lung şi negru. Pe cap, deasupra unei cununi, strălucea un disc plat care simboliza luna. Acesta era încadrat două vipere din aur care îşi ridicau capetele. Culoarea rochiei de in era schimbătoare: când albă precum crinul, galbenă ca şofranul sau roşie ca trandafirul. Isis era învăluită într-o mantie neagră pe care erau brodate mii de stele care înconjurau astrul nopţii. În mâna dreaptă zeița Isis ţinea un instrument muzical, iar de mâna stângă atârna o lampă din aur pe mânerul căreia se afla o aspidă (reptila legendara foarte otrăvitoare). Sandalele divinităţii erau din fibră de palmier, arborele victoriei.
Zeiţa, mişcată de suferinţele lui Lucius, i-a promis tânărului că va ajuta să se transforme în om, spunându-i şi cum trebuie să procedeze.
În ziua de 5 martie, urma să se desfăşoare o procesiune în onoarea lui Isis, care era si ocrotitoarea navigatorilor. În mijlocul cortegiului Marele Preot avea sarcina de a purta o coroană de flori. Lucius, sfătuit de Isis, trebuia să ajungă în dreptul sacerdotului şi să înghită cununa. El nu trebuia să se teamă deoarece zeiţa îl îndruma. În schimbul ajutorului primit, zeița Isis i-a solicitat tânărului ca în viitor să devină unul dintre adoratorii ei. În compensaţie va fi primit printre iniţiaţi şi va beneficia de o fericire deplină. De îndată ce s-a trezit din vis Lucius s-a grăbit să ajungă în oraş pentru a lua parte la ceremonie. În ziua solemnă totul s-a desfăşurat precum a prezis zeiţa si tânărul aventurier şi-a recăpătat înfăţisarea de om. În roman sunt prezentate solemnităţile organizate în onoarea zeiţei Isis.
Soarele strălucea pe cer. Femeile, onorate că făceau parte din suită, erau îmbrăcate în rochii albe. Unele dintre acestea aveau buchete de flori, iar altele purtau oglinzi. Drumul parcurs de mulţime era stropit cu parfum. Oamenii, cu torţe în mâini sau cu lumânări, urmau alaiul. Lumina era destinată divinităţii Isis care a dat naştere astrelor. Muzicantii interpretau melodii în onoarea lui zeitei Isis.
În urma suitei sacre se afiau iniţiaţii: bărbati si femei de toate vârstele, aparţinând diferitelor clase sociale. Toţi erau îmbrâcaţi în haine albe. Femeile purtau un văl transparent, iar bărbaţii aveau capul ras. Cei cinci preoţi care purtau însemnele divinitătii erau înveşmântaţi în tunici de culoare albă strânse în talie. Primul avea o lampă, al doilea susţinea altarele, cel de-al treilea ţinea într-o mână o ramură din aur, al patrulea prezenta mulţimii simbolul justiţiei şi un potir alungit plin cu lapte.
Ultimul sacerdot ducea o amforă. În spatele preoţilor se afla grupul „zeilor” reprezentaţi cu capete de animal pe trup de om. Toţi erau împodobiţi cu bijuterii din aur. În urma lor Marele Preot avea în mâna dreaptă o coroană de trandafiri.
Cel care aspira să fie iniţiat în misterele lui Isis îsi exprima dorinţa de a trăi în interiorul templului, ocazie care îi permitea să discute cu preoţii şi să participe la ritualurile zilnice. În credinţa egiptenilor preotul care urma să iniţieze un profan în cultul lui Isis era ales de providenţa divină. De asemenea ei considerau că zeita detinea cheile de la porţile înfernului si la cele ale mântuirii. Primirea adevărului era similară cu intrarea voluntară în moarte, şi a trăi echivala cu a fi pregătit în permanenţă pentru a muri. De aceea, oamenii care se apropiau de sfârşitul vieţii erau cei îndreptăţiţi în a păstra secretele încredinţate de Isis.
Candidatii la iniţiere trebuiau să dea dovadă de răbdare si să se abţină de la consumul alimentelor interzise. Cărţile Sacre erau scrise cu caractere necunoscute; de fapt erau mai multe formulare cu simboluri si abrevieri. Exista si o listă cu toate obiectele care erau necesare iniţierii.
Ceremonia incepea cu o baie de purificare. Preotul il stropea pe profan cu apă pentru a îndepărta tot ce era impur. Citirea din Cărţile Sacre şi îmbăierea se desfăşurau în prima parte a zilei.
Către seară ritualul continua în templul lui Isis; în taină, în faţa altarului zeiţei, sacerdotul îi dădea ultimele sfaturi candidatului la initiere. Urma o perioadă de zece zile de post, fiind interzis consumul cărnii si al vinului.
După acest interval de abstinenţă urma ceremonia propriu-zisă de iniţiere. Mulţimea oferea daruri celui care dorea primit în mistere. Apoi profanii erau îndepărtati, iar iniţiatul se îmbrăca într-o tunică de lână. Preotul îl lua de mână şi îl ducea în capela sanctuarului. Ritualul din această incintă nu este prezentat cititiorului, deoarece poruncile zeiţei Isis considerau drept sacrilegiu transmiterea oricărei informaţii privitoare la solemnităţile din sanctuar. Pe scurt, Apuleius a menfionat însă că a păşit în lumea morţilor, a observat că soarele lumina în timpul noptii, i-a văzut în fată pe zei pentru ca final să fie readus la viaţă.
În zori, la încheierea ceremoniei, iniţiatul pufla douăsprezece vesminte preoţeşti. În mijiocul templului, lângă statuia zeiţei a fost ridicată o platformă de lemn pe care a fost aşezat noul membru al cultului. Pe frunte i-a fost asezată o cunună din frunze de palmier, iar în mâna dreaptă o torţă aprinsă. Acea zi reprezenta acceptarea iniţiatului în mistere si era considerată o zi festivă. După trei zile, iniţierea era completă.
Misterele erau compuse din mai multe trepte din iniţiere. „Misterele nocturne ale zeului suprem” care prezentau moartea şi învierea lui Serapis – Ospiris constituiau cel, de-al doilea grad al inițierii.
După o nouă ceremonie nocturnă urma ultima etapă despre care Apuleius nu a făcut nici o menţionare. În ceea ce iveste relatarea ritualurilor din sanctuar autorul romanului „Metamorfozele” a făcut o descriere a mortii şi a învierii. Există mai multe ipoteze legate de ce s-a întâmplat în realitate în sanctuar. Explicaţia curentă este aceea că misterele conţineau scene simbolice ale morţii si învierii. Neofitul era condus în diferite săli întunecoase în care era reprezentat Infernul. Lăsat singur un scurt moment în obscuritate era apoi introdus într-o încăpere unde o flacără orbitoare strălucea în faţa ochilor săi. Iniţiatul avea impresia că percepe strălucirea Soarelui în plină noapte şi cum statuile zeilor se luminau în acelasi moment el putea observa şi adora divinităţile din apropiere.
Anumiţi cercetători sunt de părere că ceremoniile iniţiatice din misterele lui Isis constau în realizări similare cu experienţele de spiritism în care magia şi misticismul jucau un rol important. Misterele popoarelor primitive se bazează pe somnul hipnotic care provoacă starea care pentru ei simbolizează moartea şi din care adepţii ies pentru a intra într-o nouă viaţă. Ei consideră că în momentul în care autorul a menţionat că a atins tărâmul morţii, el se afla în stare de somnambulism. De asemenea când a relatat că a văzut Soarele strălucind în miezul nopţii, Apuleius a prezentat fenomene luminoase pe care le-a perceput în timpul transei.
Descrierea lui Apuleius reprezintă un document excepţional al antichităţii. În prezentarea ceremoniei de iniţiere în cultul lui Isis mulţi autori au întrevăzut şi alte mistere.
https://enigmatica.ro/zeita-isis-si-misterele-acesteia/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu