RELIGIILE LUMII: Religiile Orientului Apropiat

Religiile Orientului Apropiat sunt:

religia canaaneenilor
religia fenicienilor
religia arameilor

Desi religii mai putin cunoscute, trebuie sa tinem cont de faptul ca acestea au influentat crestinismul. Pe langa filosofia greaca, aceste religii au fost creuzetul in care s-a nascut crestinismul.

RELIGIA CANAANEENILOR SI SACRIFICIILE NOILOR-NASCUTI

Din unghiul istoriei se constata ca exista un amestec de populatii în Siria antica, învrajbite între ele, în majoritate semitice: canaaneeni, fenicieni, aramei, amoriti si filisteni etc.

Canaaneenii traiau în anul 3100 î. Hr. între Iordan si Marea Mediterana. Construisera trei importante orase-cetati: Lahish, Betshan si Ierihon. Cunosteau o civilizatie înaintata, influentata de civilizatiile egipteana si mesopotamiana si cu influenta, la rândul ei, asupra evreilor.

Dintre izvoarele sacre se distinge Legenda lui Aqhat, care era fiul regelui Daniel, un rege canaanean legendar.

Cosmogonia canaaneeana cunostea conceptia creatiei din haos, peste care bântuie un vânt puternic. Îmbratisându-se, vântul l-a nascut pe Mot, iar din el au aparut fapturile create.

O alta cosmogonie avea la baza doua principii: Dorinta si Întunericul, din unirea carora au aparut Aerul si Aura (rasuflarea). Aerul este inteligenta pura, iar Aura e prima fiinta.

Ca doctrina religioasa, constatam ca poporul canaaneean avea o religie politeista si o religie a naturii, cu accent pe cultul fertilitatii.

Zeitatile lor erau personificari ale fenomenelor naturale.

Religia canaaneeana a fost considerata imorala si decazuta datorita prostitutiei sacre, motiv pentru care este adeseori depreciata în textele biblice. Prostitutia sacra fusese prezenta si în Babilon.

Panteonul zeilor era foarte bogat, dar ordinea zeilor era diferita în fiecare cetate. În frunte se afla zeul El (cel puternic sau primul), cu sotia sa Asherat-Yam, protectoarea marii. Baal (stapânul) era zeul furtunii si avea ca animal simbolic taurul. Dagon era un zeu agrar, adorat ulterior si de fenicieni.

Cultul se desfasura în locuri sacre situate pe înaltimi. Mai târziu au fost ridicate temple luxoase. Existau si preoti si preotese. Zeii interveneau în viata oamenilor. Ei trebuiau îmbunati prin jertfe, cea mai apreciata fiind aceea a primului baiat nascut, sacrificiu numit molk, practicat si de evrei. Se aduceau ofrande constând în mâncare, bautura, tamâie, cereale si legume, dar se faceau si sacrificii animale si omenesti la punerea pietrei de temelie a unei constructii. Practicile divinatorii, magia si mantica, portul amuletelor erau foarte raspândite. Dintre sarbatori cele mai însemnate erau cele agrare si sarbatoarea Anului Nou.

Ritul funerar dezvaluie faptul ca la canaaneeni s-a întâlnit mai întâi incinerarea si apoi înhumarea cadavrelor. Se practica pozitia chircita la îngropare, aceasta simbolizând stadiul de fetus. Ulterior s-a întâlnit mumificarea. Existau necropole la Ghezer si Ierihon. Cadavrul era considerat sacru. Sufletele mortilor ramâneau în contact cu trupul parasit. Un rol aparte îl juca credinta în viata de dincolo.

RELIGIA FENICIENILOR SI PROSTITUTIA SACRA

Istoria arata ca fenicienii aveau o inegalabila maiestrie în practicarea mestesugurilor, negot si navigatie. Ei au creat scrierea alfabetica. Erau renumiti în lumea antica pentru numeroasele lor calatorii pe mare si colonizarile ce le-au urmat. Cea mai înfloritoare colonie a fenicienilor era Cartagina, în secolul al IX-lea î. Hr., colonie a orasului Tyr.

CITITI MAI MULTE DESPRE:

ZEII SI RELIGIA DIN VECHIUL BABILON

Fenicienii au ridicat si trei însemnate orase-cetati: Byblos, Ugarit si Tyr. Orasele feniciene erau independente (de exemplu: Cartagina sau localitati în Malta ori Sardinia). În ceea ce priveste orasele-cetati întemeiate, fenicienii preferau promontorii sau insule apropiate de tarm. Istoria fenicienilor, ca si a canaaneenilor de pe coastele Marii Mediterane, începe în mileniul al III-lea î. Hr.

Dintre izvoarele scrise ale fenicienilor se disting: Cosmogonia fenica a lui Philon din Byblos, poemele si Tablitele de la Ugarit, numite si Textele de la Ras Shamra (Capul Mararului), cuprinzând povestiri si poeme mitologice, dintre care în special Legenda lui Keret si Miturile lui Baal. Lor li se adauga si scrieri ale evreilor si helenilor, precum si inscriptii din orasele feniciene.

Cosmogonia avea mai multe variante la fenicieni. Una dintre ele arata ca la început au existat Timpul, Dorinta si Muma tuturor lucrurilor. S-au nascut apoi Aerul si Aura. O alta cosmogonie se refera la existenta Eterului si Aerului, care l-au nascut pe zeul Ulomos, ce a dat nastere Oului cosmic, care, spart în doua, a creat cerul si pamântul.

Ca doctrina religioasa în religia fenicienilor se distinge politeismul. Pantheonul zeilor era dominat de Baal. Acest zeu avea foarte numeroase apelative. Unul dintre ele era Baal-Hammon, numit „stapânul altarelor cu miresme”. El fusese asimilat cu Chronos de la vechii greci si cu Saturn de la romani. Avea coarne de berbec. Era zeul cerului si al fertilitatii. Lui i se sacrificau copii. Sacrificiile erau clasificate în functie de scopul lor si erau asemanatoare cu cele ale iudeilor (jertfa de împacare, jertfa de rascumparare a unui pacat si jertfa de iertare etc.), dupa cum arata Constantin Daniel. În alta ipostaza, ca stapân al pamântului, el s-a luptat cu Yam, printul marii. A fost omorât de acesta, dar razbunat de sotia sa Anat, sora lui Baal. Aceeasi poveste fusese reluata cu Baal omorât de Mot si razbunat de Anat, care l-a ucis pe Mot.

Alti zei importanti la fenicieni:

Melkart, „regele cetatii”, zeu principal în Tyr, era identificat cu Hermes de la vechii greci.
Asherat aparea ca si la canaaneeni si era zeita fecunditatii si a razboiului.
Sepesh era zeita soarelui, identificata cu Shamash de la asiro-babilonieni.
Reshef (cel luminos), cunoscut si în mitologia egipteana, zeu al fulgerului si al focului, asimilat de heleni lui Apollo
Eshmun, având un templu la Tyr, zeu al vindecarii, asimilat lui Asclepios de la heleni.
Noron era un zeu vindecator si aparator, adorat în Ugarit.
Yarih era zeul lunii
Yamm era zeul marii tot la Ugarit.
Zeul mortii era Mot, prezent si el la canaaneeni.
Adonis (adon însemnând „domn”), se afirma ca un zeu foarte popular la fenicieni, fiind preluat si de vechii greci.

Exista si o triada Baal-Anat-Adonis. Zeita Tanit era a cerului si avea drept simboluri: rodia, urechea si porumbelul. Ea forma un cuplu cu zeul Baal. Foarte interesant era faptul ca în locul numelui zeilor se preferau porecle sau alte apelative, caci cunoasterea numelui dadea puteri miraculoase omului respectiv. De asemenea, se remarca migratia atributelor la zeii fenicieni, ca si în hinduismul vedic. Fenicienii adorau si râuri, arbori sau munti ca sacri.

Cultul se desfasura în templele pe care le-au construit fenicienii sub influenta egiptenilor. Ele erau ridicate pe înaltimi. Regele era si marele preot. Se aduceau ofrande zeilor. Acestea constau în fructe, prajituri si carne de animale si pasari. Jertfa primilor nascuti era la mare cinste la fenicieni, ca si la canaaneeni si evrei. Ei aveau obiceiul sa-si jertfeasca preotii, caci ei erau mai aproape de zei si sacrificiul lor dadea o mai mare certitudine. Functia cea mai însemnata a preotilor la fenicieni era pazirea cu strictete a tabuurilor si a specificului ritualurilor. Raderea parului era considerata un semn de puritate rituala, la fel ca si vesmântul de in si picioarele fara încaltari.

Magia si mantica erau si ele reprezentate la fenicieni. Ca si babilonienii si canaaneenii, fenicienii cunosteau prostitutia sacra, ritualul întretinerii unei relatii sexuale cu un strain era raspândit. Herodot scrie ca: „orice femeie autohtona este obligata sa se aseze macar o data în viata în templul zeitei Venus si sa se dea unui strain”. Exista si prostitut ie masculina, banii câstigati fiind numiti „banii câinelui”. Ei erau dati templului canaaneean. Daca în cazul canaaneenilor defaimarea a venit din partea evreilor (vizând în principal prostitutia sacra), la fenicieni a izvorât din ostilitatea purtata fata de ei de catre heleni si romani (accentul punându-se pe condamnarea sacrificiilor de copii).

RELIGIA ARAMEILOR

În istorie se subliniaza ca între Canaan si Mesopotamia se afla tinutul arameilor numit Aram sau Siria. Arameii, atestati de la începutul mileniului al II-lea î. Hr., erau un popor semitic. Ei nu aveau un stat unitar, ci mai multe state mai mici. Limba aramaica era folosita în antichitate ca limba diplomatica. Cele trei mari orase-cetati ale arameilor erau: Damasc, Palmyra si Hamat.

Arnold J. Toynbee aseaza civilizatia arameilor între civilizatiile fundamentale ale omenirii, alaturi de cea greaca veche, araba, indiana si chineza.

Izvoarele sunt reprezentate de manuscrisele de la Marea Moarta, inscriptiile arameilor, textele sacre ale evreilor, textele cuneiforme asiriene si unele papirusuri egiptene.

Ca doctrina religioasa la aramei s-a impus politeismul. Pantheonul zeilor era numeros:

panteonul îl avea în frunte pe zeul Sin, al lunii.
Hadad era zeul furtunii, cunoscut si ca zeu soare.
Atargatis, sotia lui Hadad, era zeita fertilitatii. În reprezentari ea statea pe un tron pazit de doi lei. Denumirea romana a acestei zeite era Dea Syra. Ea era adorata în templul de la Hierapolis.
Baal era prezent, ca si la canaaneeni si fenicieni
Yahvé de la evrei, numit Yaho.
Nabu era un zeu akkadian asimilat lui Thot la egipteni si lui Hermes la greci.

Arameii adorau zei ai popoarelor cu care intrau în contact: evrei, canaaneeni, asiro-babilonieni sau hittiti. Cultul se caracteriza în special prin portul unor idoli. Spre deosebire de canaaneeni, arameii nu cunosteau jertfele umane si mai ales nu cele de copii.

Ritul funerar era reprezentat de îngropare. Se dadea o mare importanta mormântului, unde se credea ca raposatul continua sa vietuiasca pâna la calatoria sa în împaratia mortilor. Exista credinta în viata de dupa moarte a sufletului omenesc. Multi dintre aramei au trecut la iudaism, mandeism, maniheism sau crestinism si ulterior islam.

http://mythologica.ro/religiile-orientului-apropiat/