https://www.scurte-povestiri.com/para351utarea-macircntuire-prin-har-f259r259-fapte.html
Paraşutarea
Mântuire prin Har, fără Fapte? (O povestire plină de umor, dar adevărată)
Prima ta naştere nu este de ajuns ca să te ducă în cer! Ne-am născut păcătoşi, nu Creştini (Psalmul 51:5); de aceea Biblia spune:,,Trebuie să vă naşteţi din nou!” Există multă confuzie în această privinţă. Cu toţii am auzit despre actori de la Hollywood, oameni în pragul morţii, politicieni, etc., care spun că s-au ,,născut din nou,” mulţi dintre aceştia nu prea convingător. Totuşi Biblia spune: ,,trebuie să vă naşteţi din nou” (Ioan 3:7). Este o naştere spirituală. ,,Ce se naşte din carne este carne; (naştere fizică) şi ce se naşte din Duh este duh.” (Ioan 3:6). Doar Dumnezeu poate da aceasta. "Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni." (Efeseni 2:8-9) Nu este ,,de la voi”, nu este darul bisericii ci este ,,darul lui Dumnezeu”! Noi nu ne putem oferi naşterea spirituală, după cum nu ne putem oferi nici naşterea fizică. Nu merităm, nu putem lucra pentru ea, nu putem câştiga sau cumpăra naşterea fizică; la fel este şi cu naşterea spirituală. Altcineva trebuie să ne-o dea. La fel cum mamele noastre ne-au dat naşterea fizică, tot aşa Duhul Sfânt trebuie să ne dea naşterea spirituală. Totuşi există o mare diferenţă; nu avem nici un cuvânt de spus la naşterea fizică, dar în schimb, avem de ales la naşterea spirituală. ,,Fiindcă oricine va chema numele Domnului va fi mântuit.” (Romani 10:13)
Biblia ne spune: ,,Nu prin fapte ca să nu se laude nimeni” (Efeseni 2:9). Îţi poţi imagina şiruri lungi de păcătoşi la judecată şi fiecare dintre aceştia lăudându-se înaintea lui Dumnezeu despre cât de buni sunt ei? Tu ai vrea să stai şi să asculţi aşa ceva? Cu atât mai puţin Dumnezeu! ,,Pentru că noi credem că omul este socotit neprihănit prin credinţă, fără faptele legii.” (Romani 3:28) Chiar dacă ar fi fost posibil, ceea ce nu este, să trăieşti o viaţă perfectă, fără păcat de aici înainte, ce ai face totuşi cu păcatele pe care le-ai comis până acum? ,,Căci plata păcatului este moartea.” (Romani 6:23) dar "Hristos a murit pentru noi." (Romani 5:8)
Poate că zici în inima ta: ,,Este prea uşor.” Aşa credeam şi eu odată. Îmi ziceam: ,,Dumnezeu mă va ierta de toate păcatele şi mă va duce în Rai doar pentru că mă încred în El că va face aceasta?!” Cumva, în tinereţea mea, avusesem impresia că puteam câştiga mântuirea. Însă Biblia ne învaţă altceva! Cam pe vremea când eu meditam la aceasta, un eveniment neaşteptat m-a ajutat să am o privire clară în legătură cu neputinţa mea de a mă salva.
Povestire
Pe când eram în Marina Militară, într-o seară eu şi câţiva prieteni stăteam de vorbă despre cum să facem nişte salturi cu paraşuta din avion. Lucrul acesta nu era o cerinţă în cadrul serviciului militar, ci amuzament pentru timpul nostru liber. În ziua următoare, când trebuia să ne întâlnim la aeroport numai unul dintre prietenii aceia a apărut; restul s-au răzgândit! Erau opt civili la hangar, plus prietenul meu şi cu mine. Cu toţii am ascultat, timp de patru ore, instructajul despre: ,,Cum să execuţi saltul cu paraşuta din avion." Mie îmi este puţin frică de înălţime şi mi-aduc aminte că gândeam atunci:,,Chiar am să fac asta?” Instructorul ne-a spus că este ca şi când ai sări de pe o masă pe nisip. De fapt seamănă mai mult cu săritura de pe acoperiş pe ciment! Toţi ascultam cu foarte mare atenţie la ceea ce spunea instructorul, în timp ce eu îmi doream să fi fost în cu totul altă parte şi încercam să găsesc o cale de a ieşire.
Când a venit timpul să ne îmbarcăm în avion, toţi cu excepţia mea au alergat spre avion. Eu stăteam, îi priveam şi mă gândeam cât de curajoşi erau ei toţi. Aşa că am ajuns agale la avion gândind în sinea mea: ,,Dacă ei pot să facă asta atunci pot şi eu.” Am fost prea prost să ştiu că ultima persoană în avion va fi prima persoană care va sări! Eu eram aşezat chiar lângă uşă lîngă singurul spaţiu rămas liber. De fapt, nu exista nicio uşă, doar o deschizătură acolo unde în mod normal ar fi trebuit să fie uşa care fusese îndepărtată în vederea paraşutării. Poate crezi că stând acolo lângă uşă ştiam că voi fi primul care va sări din avion, dar nu aveam încă nici cea mai mică idee că voi face asta. Nu eram încă sigur că vreau să sar, dar eram sigur că nu doream să fiu primul care să sară şi să arate celorlalţi cum se face.
Avionul a decolat şi eu priveam cum tot ce este pe pământ se depărtează de noi; mă gândeam în sinea mea: ,,Cum de am ajuns în postura aceasta?” Apoi deodată, am observat coardele pentru desfacerea paraşutei care fuseseră prinse de o bară metalică la urcarea în avion, astfel încât în momentul săriturii să nu trebuiască să deschidem noi paraşuta, ci să se deschidă automat în timp ce părăseam avionul. Am studiat situaţia aceasta timp de un minut şi am observat că coarda mea era deasupra tuturor celelalte şi atunci mi-a venit în minte un gând îngrozitor. M-am întors şi i-am zis instructorului ,,Nu sunt eu primul la rând, nu-i aşa?” Toţi s-au uitat la mine şi au dat afirmativ din cap; unii chiar au râs tare.
Atunci când avionul a atins înălţimea de o mie de metri, pilotul a oprit motorul şi instructorul mi-a spus: ,,Ieşi afară pe aripă.” Slujisem până atunci în armată timp de trei ani şi când un superior îmi dădea un ordin îl ascultam pur şi simplu; aşa că am ieşit pe aripa avionului! La o altitudine de o mie de metri copacii arătau doar de un centimetru înălţime. În timp ce priveam încordat în jos frica mi-a cuprins întregul trup. Îmi ziceam: ,,Idiotule, ce faci?” Instructorul ţipa la mine să sar. M-am uitat la el şi am dat din cap că sar, dar când am privit din nou în jos nu m-am putut desprinde de aripa avionului. Asta s-a întâmplat de câteva ori, instructorul ţipa la mine şi eu dădeam din cap că da, dar nu eram în stare să mă desprind de avion. Stăteam acolo blocat pe aripa avionului. L-am văzut pe instructor vorbind cu pilotul; nu erau siguri ce să facă cu mine. Mai târziu am aflat că ei se gândeau la varianta aterizării cu mine pe aripă!
Eram prea speriat ca să sar şi prea jenat ca să merg de-a buşilea înapoi în avion. Toţi mă priveau cu feţele lipite de geamul ferestrei întrebându-se dacă voi sări sau nu. Nu mă puteam gândi decât la: ,,Cum de am ajuns în această situaţie?” şi chiar mai important: ,,Cum voi ieşi din ea?”, ,,Cum iese altcineva din aşa ceva?” Îmi ziceam: ,,Ştiu: Trebuie folosită paraşuta. Da, lucrul acesta este stupid, nu-l voi mai face niciodată, dar va funcţiona cel puţin încă o dată.” Aşa că, m-am desprins de avion!
Am spus această întâmplare într-una dintre biserici odată şi o doamnă în vârstă a venit la mine şi m-a întrebat:
,,Tinere, până la urmă a funcţionat?”
,,Ce să funcţioneze?”, am zis.
,,Ştii tu, paraşuta, a funcţionat?”
,,Da, a funcţionat.”
Cum să nu funcţioneze? Sunt încă în viaţă!
De ce am ales această istorisire? Pentru că la fel ca alte milioane de oameni şi eu gândeam: ,,Cred în Isus şi dacă sunt cu adevărat bun, pot merge în cer.” Este ca şi când ai spune, ,,Cred în această paraşută, dar nu mă despart de avion.” Dacă i-aş fi spus instructorului, ,,mă încred în paraşută,” atunci el ar fi urlat: ,,Dă drumul la avion!” În umblarea ta zilnică te rog, fii bun! Cina Domnului şi păzirea celor Zece Porunci sunt bune, dar acestea nu iartă păcatele, ci arată că avem nevoie de iertare. Noi cu totii păcătuim: ,,Căci toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu.” (Romani 3:23) Faptele bune nu vor compensa niciodată pentru lucrurile rele (păcatele). Aceasta nu se poate face decât prin credinţa în Hristos. Ca să mă încred în paraşută, a trebuit să mă desprind de avion; tot aşa ca să mă încred în Hristos, a trebuit să nu mă mai încred în botezul şi religia mea. Nu vorbesc împotriva bisericii nici a botezului, eu merg la biserică în fiecare săptămână. Dar nici biserica în care am devenit membru mai târziu nu a putut şi nu va putea să mă mântuiască. A trebuit să îmi pun încrederea doar în Hristos. Când murim Domnul nu ne întreabă ce religie avem, ci dacă avem în inimile noastre pe Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Poate tu crezi că este prea uşor; atunci încearcă! Timp de aproape douăzeci şi trei de ani am crezut în propria mea cale către cer, dar ca să mă încred în Fiul lui Dumnezeu a trebuit să las toate cele pe care mă bazasem până atunci şi să mă încred în persoana pe care nu o văzusem niciodată şi să o cred doar pe cuvânt. ,,Fiindcă oricine va chema numele Domnului va fi mântuit.” (Romani 10:13) Atunci când oamenii spun ,,Hei, eu mă încred în Isus, şi dacă sunt îndeajuns de bun, voi merge în cer,” ei nu se încred de fapt în Hristos, ci în a fi ,,destul de bun” pentru a ajunge în cer! ,,Desprinde-te de avion!”
Eu nu am zis în rugăciune lui Isus: ,,Vino în inima mea” ori ,,Iartă-mi toate păcatele,” cu toate că le-am avut în vedere pe toate şi chiar mai mult. Tot ce am zis cu gura mea când l-am primit pe Isus ca Mântuitor, a fost: ,,Da, Doamne, cred în Tine.” Când Isus Hristos a murit pe cruce, împreună cu El au fost răstigniţi încă doi barbaţi care au murit în aceeaşi zi. Ambii călcaseră porunca a opta: “Să nu furi.” Isus a dus pe unul din ei în Rai, dar nu şi pe celălalt. Care a fost diferenţa? Amândoi au crezut că Isus Hristos există, amândoi au vorbit cu el. Doar unul singur şi-a pus credinţa în Hristos pentru mântuire. Acesta este cel care a recunoscut că este păcătos şi că merită pedeapsa pentru infracţiunea lui zicând: ,,noi primim răsplata cuvenită pentru fărădelegile noastre…” El nu a căutat scuze pentru păcatele sale, ci s-a bizuit pe Isus, singurul care-l putea ierta. Şi-a pus încrederea în Hristos, şi i-a cerut Domnului să-l mîntuiască. “Şi i-a zis lui Isus, Doamne, adu-ţi aminte de mine când vei veni în împărăţia ta. Isus a răspuns: Adevărat îţi spun, Astăzi vei fi cu Mine în rai.” (Luca 23:42-43) Spune-i lui Isus, “Doamne adu-ţi aminte de mine, vreau să intru în împărăţia Ta când voi muri. Te rog să-mi mântuieşti sufletul, şi să mă ierţi de toate păcatele mele.
Eu mă încred în Isus Hristos ca să mă ducă în cer şi dacă El nu mă duce acolo, eu nu voi ajunge acolo niciodată, deoarece credinţa mea este întreagă în El şi nimic altceva! Dar eu cred că este exact aşa cum a spus Dumnezeu: ,,Crede în Domnul Isus, şi vei fi mântuit…” (Fapte 16:31). ,,Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni." (Efeseni 2:8-9) Varianta omului aduce slavă omului, dar prin varianta lui Dumnezeu, numai Isus va primi slava, deoarece credinţa noastră este în El, nu în noi înşine şi în ceea ce am făcut noi.
,,Ce zice ea deci? Cuvântul este aproape de tine: în gura ta şi în inima ta: şi cuvântul acesta este cuvântul credinţei, pe care-l propovăduim noi; Dacă mărturiseşti deci cu gura ta pe Isus ca Domn, şi dacă crezi în inima ta că Dumnezeu l-a înviat din morţi, vei fi mântuit. Căci prin credinţa din inimă se capătă neprihănirea; şi prin mărturisirea cu gura se ajunge la mântuire.” (Romani 10:8-10).
Poţi să primeşti pe Hristos chiar acum! Iată un model de rugăciune care poate fi rostită către Dumnezeu: “Dragă Dumnezeule, cred că Isus Hristos este singurul tău Fiu. Cred că a murit în locul meu pentru păcatele mele şi cred că a înviat din morţi. Şi chiar acum, cât ştiu eu de bine, Îl rog pe El să mă mântuiască. Dragă Doamne Isuse, te rog să ierţi păcatele mele şi să intri în inima mea şi atunci când voi muri du sufletul meu în Rai la Tine.”
Poţi să te rogi din inimă rugăciunea aceasta? Dumnezeu promite că mântuieşte pe cei ce fac asta: “Fiindcă oricine va chema Numele Domnului va fi mântuit.” (Romani 10:13)
De G. M. Matheny
Biblia ne spune: ,,Nu prin fapte ca să nu se laude nimeni” (Efeseni 2:9). Îţi poţi imagina şiruri lungi de păcătoşi la judecată şi fiecare dintre aceştia lăudându-se înaintea lui Dumnezeu despre cât de buni sunt ei? Tu ai vrea să stai şi să asculţi aşa ceva? Cu atât mai puţin Dumnezeu! ,,Pentru că noi credem că omul este socotit neprihănit prin credinţă, fără faptele legii.” (Romani 3:28) Chiar dacă ar fi fost posibil, ceea ce nu este, să trăieşti o viaţă perfectă, fără păcat de aici înainte, ce ai face totuşi cu păcatele pe care le-ai comis până acum? ,,Căci plata păcatului este moartea.” (Romani 6:23) dar "Hristos a murit pentru noi." (Romani 5:8)
Poate că zici în inima ta: ,,Este prea uşor.” Aşa credeam şi eu odată. Îmi ziceam: ,,Dumnezeu mă va ierta de toate păcatele şi mă va duce în Rai doar pentru că mă încred în El că va face aceasta?!” Cumva, în tinereţea mea, avusesem impresia că puteam câştiga mântuirea. Însă Biblia ne învaţă altceva! Cam pe vremea când eu meditam la aceasta, un eveniment neaşteptat m-a ajutat să am o privire clară în legătură cu neputinţa mea de a mă salva.
Povestire
Pe când eram în Marina Militară, într-o seară eu şi câţiva prieteni stăteam de vorbă despre cum să facem nişte salturi cu paraşuta din avion. Lucrul acesta nu era o cerinţă în cadrul serviciului militar, ci amuzament pentru timpul nostru liber. În ziua următoare, când trebuia să ne întâlnim la aeroport numai unul dintre prietenii aceia a apărut; restul s-au răzgândit! Erau opt civili la hangar, plus prietenul meu şi cu mine. Cu toţii am ascultat, timp de patru ore, instructajul despre: ,,Cum să execuţi saltul cu paraşuta din avion." Mie îmi este puţin frică de înălţime şi mi-aduc aminte că gândeam atunci:,,Chiar am să fac asta?” Instructorul ne-a spus că este ca şi când ai sări de pe o masă pe nisip. De fapt seamănă mai mult cu săritura de pe acoperiş pe ciment! Toţi ascultam cu foarte mare atenţie la ceea ce spunea instructorul, în timp ce eu îmi doream să fi fost în cu totul altă parte şi încercam să găsesc o cale de a ieşire.
Când a venit timpul să ne îmbarcăm în avion, toţi cu excepţia mea au alergat spre avion. Eu stăteam, îi priveam şi mă gândeam cât de curajoşi erau ei toţi. Aşa că am ajuns agale la avion gândind în sinea mea: ,,Dacă ei pot să facă asta atunci pot şi eu.” Am fost prea prost să ştiu că ultima persoană în avion va fi prima persoană care va sări! Eu eram aşezat chiar lângă uşă lîngă singurul spaţiu rămas liber. De fapt, nu exista nicio uşă, doar o deschizătură acolo unde în mod normal ar fi trebuit să fie uşa care fusese îndepărtată în vederea paraşutării. Poate crezi că stând acolo lângă uşă ştiam că voi fi primul care va sări din avion, dar nu aveam încă nici cea mai mică idee că voi face asta. Nu eram încă sigur că vreau să sar, dar eram sigur că nu doream să fiu primul care să sară şi să arate celorlalţi cum se face.
Avionul a decolat şi eu priveam cum tot ce este pe pământ se depărtează de noi; mă gândeam în sinea mea: ,,Cum de am ajuns în postura aceasta?” Apoi deodată, am observat coardele pentru desfacerea paraşutei care fuseseră prinse de o bară metalică la urcarea în avion, astfel încât în momentul săriturii să nu trebuiască să deschidem noi paraşuta, ci să se deschidă automat în timp ce părăseam avionul. Am studiat situaţia aceasta timp de un minut şi am observat că coarda mea era deasupra tuturor celelalte şi atunci mi-a venit în minte un gând îngrozitor. M-am întors şi i-am zis instructorului ,,Nu sunt eu primul la rând, nu-i aşa?” Toţi s-au uitat la mine şi au dat afirmativ din cap; unii chiar au râs tare.
Atunci când avionul a atins înălţimea de o mie de metri, pilotul a oprit motorul şi instructorul mi-a spus: ,,Ieşi afară pe aripă.” Slujisem până atunci în armată timp de trei ani şi când un superior îmi dădea un ordin îl ascultam pur şi simplu; aşa că am ieşit pe aripa avionului! La o altitudine de o mie de metri copacii arătau doar de un centimetru înălţime. În timp ce priveam încordat în jos frica mi-a cuprins întregul trup. Îmi ziceam: ,,Idiotule, ce faci?” Instructorul ţipa la mine să sar. M-am uitat la el şi am dat din cap că sar, dar când am privit din nou în jos nu m-am putut desprinde de aripa avionului. Asta s-a întâmplat de câteva ori, instructorul ţipa la mine şi eu dădeam din cap că da, dar nu eram în stare să mă desprind de avion. Stăteam acolo blocat pe aripa avionului. L-am văzut pe instructor vorbind cu pilotul; nu erau siguri ce să facă cu mine. Mai târziu am aflat că ei se gândeau la varianta aterizării cu mine pe aripă!
Eram prea speriat ca să sar şi prea jenat ca să merg de-a buşilea înapoi în avion. Toţi mă priveau cu feţele lipite de geamul ferestrei întrebându-se dacă voi sări sau nu. Nu mă puteam gândi decât la: ,,Cum de am ajuns în această situaţie?” şi chiar mai important: ,,Cum voi ieşi din ea?”, ,,Cum iese altcineva din aşa ceva?” Îmi ziceam: ,,Ştiu: Trebuie folosită paraşuta. Da, lucrul acesta este stupid, nu-l voi mai face niciodată, dar va funcţiona cel puţin încă o dată.” Aşa că, m-am desprins de avion!
Am spus această întâmplare într-una dintre biserici odată şi o doamnă în vârstă a venit la mine şi m-a întrebat:
,,Tinere, până la urmă a funcţionat?”
,,Ce să funcţioneze?”, am zis.
,,Ştii tu, paraşuta, a funcţionat?”
,,Da, a funcţionat.”
Cum să nu funcţioneze? Sunt încă în viaţă!
De ce am ales această istorisire? Pentru că la fel ca alte milioane de oameni şi eu gândeam: ,,Cred în Isus şi dacă sunt cu adevărat bun, pot merge în cer.” Este ca şi când ai spune, ,,Cred în această paraşută, dar nu mă despart de avion.” Dacă i-aş fi spus instructorului, ,,mă încred în paraşută,” atunci el ar fi urlat: ,,Dă drumul la avion!” În umblarea ta zilnică te rog, fii bun! Cina Domnului şi păzirea celor Zece Porunci sunt bune, dar acestea nu iartă păcatele, ci arată că avem nevoie de iertare. Noi cu totii păcătuim: ,,Căci toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu.” (Romani 3:23) Faptele bune nu vor compensa niciodată pentru lucrurile rele (păcatele). Aceasta nu se poate face decât prin credinţa în Hristos. Ca să mă încred în paraşută, a trebuit să mă desprind de avion; tot aşa ca să mă încred în Hristos, a trebuit să nu mă mai încred în botezul şi religia mea. Nu vorbesc împotriva bisericii nici a botezului, eu merg la biserică în fiecare săptămână. Dar nici biserica în care am devenit membru mai târziu nu a putut şi nu va putea să mă mântuiască. A trebuit să îmi pun încrederea doar în Hristos. Când murim Domnul nu ne întreabă ce religie avem, ci dacă avem în inimile noastre pe Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Poate tu crezi că este prea uşor; atunci încearcă! Timp de aproape douăzeci şi trei de ani am crezut în propria mea cale către cer, dar ca să mă încred în Fiul lui Dumnezeu a trebuit să las toate cele pe care mă bazasem până atunci şi să mă încred în persoana pe care nu o văzusem niciodată şi să o cred doar pe cuvânt. ,,Fiindcă oricine va chema numele Domnului va fi mântuit.” (Romani 10:13) Atunci când oamenii spun ,,Hei, eu mă încred în Isus, şi dacă sunt îndeajuns de bun, voi merge în cer,” ei nu se încred de fapt în Hristos, ci în a fi ,,destul de bun” pentru a ajunge în cer! ,,Desprinde-te de avion!”
Eu nu am zis în rugăciune lui Isus: ,,Vino în inima mea” ori ,,Iartă-mi toate păcatele,” cu toate că le-am avut în vedere pe toate şi chiar mai mult. Tot ce am zis cu gura mea când l-am primit pe Isus ca Mântuitor, a fost: ,,Da, Doamne, cred în Tine.” Când Isus Hristos a murit pe cruce, împreună cu El au fost răstigniţi încă doi barbaţi care au murit în aceeaşi zi. Ambii călcaseră porunca a opta: “Să nu furi.” Isus a dus pe unul din ei în Rai, dar nu şi pe celălalt. Care a fost diferenţa? Amândoi au crezut că Isus Hristos există, amândoi au vorbit cu el. Doar unul singur şi-a pus credinţa în Hristos pentru mântuire. Acesta este cel care a recunoscut că este păcătos şi că merită pedeapsa pentru infracţiunea lui zicând: ,,noi primim răsplata cuvenită pentru fărădelegile noastre…” El nu a căutat scuze pentru păcatele sale, ci s-a bizuit pe Isus, singurul care-l putea ierta. Şi-a pus încrederea în Hristos, şi i-a cerut Domnului să-l mîntuiască. “Şi i-a zis lui Isus, Doamne, adu-ţi aminte de mine când vei veni în împărăţia ta. Isus a răspuns: Adevărat îţi spun, Astăzi vei fi cu Mine în rai.” (Luca 23:42-43) Spune-i lui Isus, “Doamne adu-ţi aminte de mine, vreau să intru în împărăţia Ta când voi muri. Te rog să-mi mântuieşti sufletul, şi să mă ierţi de toate păcatele mele.
Eu mă încred în Isus Hristos ca să mă ducă în cer şi dacă El nu mă duce acolo, eu nu voi ajunge acolo niciodată, deoarece credinţa mea este întreagă în El şi nimic altceva! Dar eu cred că este exact aşa cum a spus Dumnezeu: ,,Crede în Domnul Isus, şi vei fi mântuit…” (Fapte 16:31). ,,Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni." (Efeseni 2:8-9) Varianta omului aduce slavă omului, dar prin varianta lui Dumnezeu, numai Isus va primi slava, deoarece credinţa noastră este în El, nu în noi înşine şi în ceea ce am făcut noi.
,,Ce zice ea deci? Cuvântul este aproape de tine: în gura ta şi în inima ta: şi cuvântul acesta este cuvântul credinţei, pe care-l propovăduim noi; Dacă mărturiseşti deci cu gura ta pe Isus ca Domn, şi dacă crezi în inima ta că Dumnezeu l-a înviat din morţi, vei fi mântuit. Căci prin credinţa din inimă se capătă neprihănirea; şi prin mărturisirea cu gura se ajunge la mântuire.” (Romani 10:8-10).
Poţi să primeşti pe Hristos chiar acum! Iată un model de rugăciune care poate fi rostită către Dumnezeu: “Dragă Dumnezeule, cred că Isus Hristos este singurul tău Fiu. Cred că a murit în locul meu pentru păcatele mele şi cred că a înviat din morţi. Şi chiar acum, cât ştiu eu de bine, Îl rog pe El să mă mântuiască. Dragă Doamne Isuse, te rog să ierţi păcatele mele şi să intri în inima mea şi atunci când voi muri du sufletul meu în Rai la Tine.”
Poţi să te rogi din inimă rugăciunea aceasta? Dumnezeu promite că mântuieşte pe cei ce fac asta: “Fiindcă oricine va chema Numele Domnului va fi mântuit.” (Romani 10:13)
De G. M. Matheny
